Cele cinci băuturi din viața unui bărbat

0
200

De Willie Geist. Adaptare de Irina Mereacre. Foto: Greg Miller, arhiva personală a familiei Geist.

Tatăl meu a făcut în acest an 70 de ani, la o săptămână după ce am împlinit eu 40. Bănuiesc că, în cazul nostru, dinamica relaţiei tată-fiu nu se va schimba mult din acest moment. Sunt OK cu asta. Anul trecut, noi doi am scris o carte (Good Talk, Dad: The Birds and the Bees and Other Conversations We Forgot to Have). Este despre un adevăr cu care se confruntă multe familii, și anume că bărbaţii se simt jenaţi când trebuie să poarte discuţii serioase, deosebit de importante cu fiii lor. Judecând după feedbackul pe care l-am primit, eu și tatăl meu nu suntem singurii dezgustaţi de discuţiile despre sex, alcool și orice altceva care nu are legătură cu meciul de aseară.

Am avut întotdeauna o relaţie excelentă cu tata. Însă nu m-am simţit niciodată obligat să-l ascult cum îmi explică despre provenienţa bebelușilor. Asta ar trebui să ne înveţe la școală și pentru asta există filmuleţele de pe Internet, cum este Miracolul vieţii.

Ideea de bază este că majoritatea taţilor nu sunt specialiști în life coaching care poartă căști cu microfon wireless, oferind copiilor lor sfaturile potrivite, la momentul potrivit. Părerea mea este că majoritatea discuţiilor profunde în care taţii ne împărtășesc din propria înţelepciune nu sunt plănuite și nu încep cu: „Fiule, ia un loc. Trebuie să vorbim…“. Uneori, stai pur și simplu pe o terasă, împreună cu bătrânul tău, fiecare cu câte o băutură în mână, și vorbele pornesc de la sine. Nici nu realizezi când te afli în toiul unei discuţii subtile, ca de la bărbat la bărbat, genul celor despre care ai citit în reviste. Privind înapoi, îmi vin în minte cinci băuturi memorabile care ne-au făcut, pe mine și pe tatăl meu, să ne dezlegăm limbile.

Lecţia berii la un litru

În noaptea banchetului de la finalul clasei a XII-a, mă aflam chiar în toiul fazei „bere la un litru“. Era la începutul anilor ’90 și, deși locuiam într-o suburbie din New Jersey, eu și cu prietenii mei ne credeam personaje din filmul pe care îl veneram: Băieţii din cartier. Am sesizat repede ironia că puștii albi obișnuiau să bea asemenea unui personaj jucat de Ice Cube, dar chiar și după,
tot mai dădeam pe gât sticle de bere Olde English și Colt 45.

În acel moment, tatăl meu știa că, elev fiind, mai băusem din când în când câte o bere. De fapt, la 17 ani, când am obţinut punctajul maxim la un curs de barman, la care am participat timp de o săptămână, el a fost mândru de mine. Cred că era mulţumit și cu faptul că am fost destul de discret în legătură cu consumul de alcool. Beţiile din adolescenţă le organizam ca la carte: acasă, la demisol, sub falsa impresie că adulţii aflaţi la etajul superior nu-și dădeau seama ce se întâmplă.

În orice caz, în seara banchetului am fost suficient de drăguţ să pun la dispoziţie casa părinţilor mei pentru o petrecere la care mi-am invitat toţi colegii. Mă aflam în bucătărie, împreună cu prietenii mei, îmbrăcaţi în costume elegante, bând din sticle de bere la un litru. Acum, că voalul părintelui dezaprobator fusese îndepărtat în mod oficial, m-am simţit liber să beau cu tata în cinstea apropierii momentului în care aveam să părăsesc casa părintească. Tatăl meu nu avea o bere în mână.

Legenda whiskey-ului

Am făcut facultatea în Sud – la Universitatea Vanderbilt din Nashville –, unde am aflat rapid că noii mei prieteni băuseră whiskey încă din pruncie. Evident, încă de la început, am adoptat abordarea „când ești în Roma, să faci ca romanii“.

Tata m-a vizitat de mai multe ori la Vanderbilt, documentând tranziţia mea de la berea Olde English la whiskey. Mi se părea că trecerea la băutura spirtoasă îmi dădea o oarecare maturitate. Îmi amintesc cel mai bine când părinţii mei au venit la ceremonia de absolvire. Tatăl meu bea cocktailuri cu vodcă și suc de lime, însă în acea seară Bill Geist s-a alăturat romanilor și a dat pe gât whiskey. Ne-am încălzit cu un cocktail cu Jack Daniel’s și Cola, apoi am trecut la chestii mai sofisticate. În timp ce luam cina și ţineam toasturi despre diploma mea costisitoare, mi-a trecut prin minte că tatăl meu mă trimisese la facultate cu o bere ieftină în mână, iar acum îmi dădea drumul în lume cu un pahar de whiskey fabricat în Kentucky. Fraza asta tocmai m-a făcut să-mi fie sete. Revin imediat.



1
2
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here