Ce-ar fi dacă…

0
115

Ediat de Ben Paynter. Adaptare de Oana Popa. Ilustrații: Michael Jacobsen.

Oamenii – OK, femeile – se plâng de smiorcăiala mea cronică. Muncă. Probleme cu computerul. Încălzirea globală. Ce naiba? Uite ce idee mi-a venit: ce-ar fi dacă m-aș lăsa brusc de criticat? Oare lumea s-ar umple dintr-odată de curcubeie și unicorni?

Recent, într-o seară de duminică, mi-am propus să văd care e treaba. Am promis că nu mă voi mai plânge de nimic, timp de o săptămână. Eram convins că urma să fie nașpa. Știţi voi, dacă aș fi putut să mă plâng…

Luni, până pe la 10 dimineaţa, câinele meu își făcuse nevoile pe podea, iar la job aveam de muncă cât pentru două luni cu deadline în două săptămâni. Nu mai rezistam. Aveam nevoie de o portiţă de scăpare, altfel aveam să explodez.

Soluţia: Încep să scriu toate motivele de nervi și mi le trimit prin e-mail. Seara, în timp ce mă uitam cu soţia la televizor, înainte de culcare, tot încercam să scriu la e-mailurile astea. Ea mă privea bănuitoare.

„Cui îi tot scrii acolo?“, m-a întrebat, pe un ton care arăta clar că mă bănuiește de infidelitate.

În ziua următoare, un idiot într-un Hyundai mi-a intrat în faţă, în timp ce o duceam pe fiică-mea la grădiniţă. M-am abţinut cu greu să-l claxonez și să-l înjur. Miercuri după-amiaza, un tânăr harnic monopolizase aparatul pentru extensii de la sală, pentru trei seturi a câte 20, fără măcar să se uite în spatele lui. Mi s-a părut ridicol, dar am zâmbit și am șoptit: „Namaste“.

Însă adevărata încercare a venit joi seara, la o petrecere cu niște foști colegi. Acolo, l-am văzut pe tipul care mă concediase, acum câţiva ani. Deși aveam un discurs plin de obscenităţi, pregătit special pentru această ocazie, am păstrat distanţa și am continuat conversaţia banală.

Recompensa: soţia mi-a spus că proaspăt-dobândita mea stăpânire de sine este, în mod bizar, atrăgătoare. Începusem și eu să cred asta. În special după dimineaţa de sâmbătă, când m-a trezit pentru o partidă de sex.

Sigur, viaţa părea frumoasă, până am aflat că aceste șicane ar putea să mă omoare.

Cercetătorii germani au descoperit că oamenii care își reprimă sentimentele se expun unui risc mai mare de hipertensiune și cancer. „Acesta este preţul pe care îl plătești, când îţi înăbuși insatisfacţiile“, spune psihologul Guy Winch, autorul cărţii Squeaky Weel, despre cum să te vaiţi într-un mod inteligent.

Se pare că intuiţia mea a fost bună: a-ţi trimite nemulţumirile pe e-mail, în loc să le verbalizezi, este o tehnică recomandată și de Winch.

Până la urmă, actul în sine durează destul de mult, cât să mă învăţ minte să renunţ la chestiile mărunte. În plus, pe ecran îţi apar reclame care te enervează, așa că, automat, devii mai selectiv cu ceea ce te deranjează. Cine poate spune că nu-i convine?

Articol preluat din ediția de februarie 2016.



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here