Care ar putea fi primul tău business

0
673
idei business

Ai nevoie de o idee de business? Ți-am pregătit nu una, ci 16, multe dintre ele potrivite pentru primii pași în antreprenoriat – cu alte cuvinte, mai degrabă afaceri de mici dimensiuni, cel puțin pentru început.

Companii precum Facebook s-au născut din idei extrem de simple, care nu păreau să ducă foarte departe, în primă fază. Pe de altă parte, o afacere nu trebuie să ducă neapărat spre proiecte mari: un mic business de familie poate fi exact ceea ce îți dorești. Înainte, însă, de a-ți sugera câteva idei despre ce anume ai putea face pe cont propriu, trebuie spus că antreprenoriatul nu este pentru toată lumea, chiar dacă există acum un curent de opinie contrar acestei afirmații.

În cartea The E-Myth Revisited: Why Most Small Businesses Don’t Work and What to Do About It, autorul atrage atenția asupra faptului că există diferențe uriașe între a lucra pentru a crea un business și a lucra mai departe, pentru a menține acel business. Dacă pasiunea pentru un domeniu anume a fost motorul care pus în funcțiune întreg procesul, noii antreprenori trebuie să știe că, odată afacerea pornită, este posibil să nu mai rămână foarte mult timp pentru ceea ce îi pasionează de fapt. Aspectele mundane, practice, vor lua de multe ori locul activităților desfășurate la început.

Dacă, în ciuda acestor lucruri, te-ai decis că asta este ceea ce vrei, dar nu ai găsit încă direcția potrivită, iată câteva idei care să te inspire:

  1. Web design – Este unul dintre domeniile în care poți începe ca freelancer și unde poți găsi ușor clienți locali și internaționali. În plus, îți permite să înveți totul singur.
  2. Dezvoltator de aplicații mobile – Aceeași poveste: munca pe cont propriu se poate transforma în business, cerere există din plin și poți găsi ușor diferite cursuri care te ajută să faci primii pași în domeniu.
  3. Dacă simți că a venit momentul să împărtășești din ceea ce știi, poți scrie un eBook. Nu e tocmai un business, dar îți poate aduce câștiguri și te poate lansa pe un drum nou – de exemplu, o carieră în coaching (4).
  4. Îți poți încerca norocul în imobiliare, mai ales că piața s-a relansat în ultimii ani. Nu vei putea fi de la primele încercări un antreprenor precum Liviu Tudor, dar există potențial de creștere.
  5. Consultant de business – Desigur, dacă experiența de până acum te recomandă.
  6. Marketing afiliat – Dacă ai deja un site, există rețele și instrumente precum Rakuten, care te pot ajuta să câștigi din conținutul pe care îl produci deja.
  7. Art dealer Dacă ai o pasiune pentru artă și răbdarea necesară pentru a căuta artiști, lucrări noi dar și clienți, ar putea fi noua ta carieră.
  8. Creează-ți propria bere artizanală – Astfel de produse sunt la mare căutare astăzi, însă ai nevoie de o mică investiție.
  9. Tâmplărie – Da, ai citit bine: meșteșugurile trec printr-o nouă epocă de aur, iar mobilierul personalizat se bucură de mare succes și nici nu costă puțin.
  10. Trainer personal sau instructor de yoga – E mai degrabă un job, dar poate deveni business, cu condiția să ai pasiunea și calificările necesare.
  11. Ghid turistic – Asta dacă locuiești într-o zonă cu numeroase obiective ascunse, pe care le-ai putea dezvălui turiștilor. O idee bună este să te folosești de mașină – un 4×4 sau un microbuz.
  12. Organizator de evenimente – Investiția de început nu este foarte mare, dar ai nevoie de clienți și câțiva furnizori care te cunosc deja, cu care să pornești la drum.
  13. Poți crea săpunuri naturale – Nu este un business pentru doamne, ci pentru oricine cunoaște tainele chimiei și își dorește, în plus, să promoveze un stil de viață sănătos.
  14. Spălătorie auto sau curățătorie covoare (16) – Cea de-a doua idee ți-ar putea aduce mai mulți clienți, însă va trebui să te ocupi de colectarea și livrarea la domiciliu, dacă vrei să te diferențiezi pe piață.

 

Sursa foto: Shutterstock

(P) Articol realizat împreună cu LT



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here