Cage Drama

18 decembrie 2012

Scurta dare de seama despre MMA (Mixed Martial Arts) si arta filmului

De Dragos Vasile

Scurta dare de seama despre MMA (Mixed Martial Arts) si arta filmului

Aveam 11 ani cand am vazut Rocky la un cinematograf din Buftea. Veniseram cu bicicletele, dar a doua zi, cand l-am vazut din nou, am facut-o alergand. Vreme de o saptamana am tot alergat pe strada principala, antrenandu-ne. Cand, in sfarsit, am decis ca e cazul sa ne batem cu Marinica, a carui atitudine ne enervase in egala masura, am tabarat pe el toti trei, pentru a mari cat de cat sansele unui KO. Boxul traditional are si el limitele lui.
Tarziu, dupa atingerea echilibrului hormonal, am inteles ca rolul sporturilor de contact si al filmografiei aferente e altul. Si ca preferabil e ca rezultatul sa tinda, pe cat posibil, spre arta.

REGIZORUL AMERICAN GAVIN O’CONNOR a absolvit Universitatea din Pennsylvania si inca nu e sigur la ce i-a folosit. In 1999 a castigat un premiu la Sundance, dar pe parcurs s-a straduit sa nu-l confirme. In 2008 a scris si regizat Pride and Glory, un thriller mediocru cu politisti corupti din New York. Iar in 2011 a intrat pe teritoriul minat al sporturilor de contact, unde, daca nu vrei sa-ti iasa Sport sangeros, trebuie sa operezi cu nuante mai fine ca portelanul chinezesc. Filmul se numeste Warrior si e catalogat de entuziasti drept „a boxing movie knock-out“.
In realitate, e vorba despre doi frati cu destine potrivnice – un puscas marin suparat pe viata, respectiv un benign profesor de fizica de liceu, cu modeste antecedente in UFC – care bat ca la fasole diversi campioni mondiali intr-un turneu de MMA denumit sugestiv „Sparta“. In paralel, se dezvolta relatii interumane, se incurca niste ite, se inmoaie cateva suflete. Sa recunoastem, e un film despre niste brute dezlantuite, care au si ele un suflet si nu le e teama sa-l foloseasca.

S-AU VAZUT, CE-I DREPT, SI GROZAVII MAI MARI: Mike Tyson rontaindu-i urechea lui Evander Holyfield, la MGM Grand Garden Arena, sau Mike Tyson cantand In the Air Tonight in The Hangover. Ce nu se vazuse inca era lupta la sol cu accentele melodramatice ale dramelor de familie made by Hallmark (conflictul din cusca egal conflictul interior s.a.m.d.). Intentia e, fireste, aceea de a maximiza audienta, in conditiile in care UFC isi consolideaza o pozitie comoda in media mainstream americana.
In ciuda scenariului ocazional ridicol, a regiei conventionale si a pomelnicului de clisee la care se reduce dupa ce tragi linie, Warrior e un eveniment notabil si din punct de vedere logistic. E a doua oara cand Hollywoodul ia in serios circuitul MMA (dupa Never Surrender, in 2009, un amalgam de lupte dramatizate, sustinute de profesionistii din circuit). Unde „serios“ inseamna un buget de 25 de milioane de dolari si cooptarea unui star de talia lui Nick Nolte, in rolul tatalui/antrenorului al carui alcoolism a distrus o familie si care incearca acum, c-o stangacie tusanta, sa-si reapropie fiii. Nolte (70 de ani) isi face treaba ca un profesionist si, la 13 ani dupa Affliction, e din nou nominalizat la Oscar, de data asta pentru rol secundar.

PANA LA NOMINALIZAREA ASTA care valoreaza cat saltul evolutiei de la maimuta la om, filmele inspirate din MMA erau mici, independente si cam invizibile. Temele variau, clasic, de la „pustii descopera luptele si sensul vietii“ (Never Back Down – 2008, Never Back Down 2: The Beatdown – 2011) pana la „batausii amatori trec la profesionismul ilegal“ (Fighting – 2009, Undisputed II: Last Man Standing – 2006). Cu o oprire obligatorie in statia „baietii buni ii cotonogesc pe mafiotii cartierului“ (Blood and Bone – 2009).
Anul trecut, insa, au fost lansate doua documentare care respecta atat realitatea, cat si luptatorul. Mai intai Jens Pulver: Driven, in regia lui Gregory Bayne, dedicat primului campion UFC la categoria usoara. Apoi, Once I Was a Champion realizat de Gerard Roxburgh (fost luptator el insusi). Campionul e Evan Tanner. Unul atipic, alcoolic ocazional si filosof amator (pe cat de filosof era Eric Cantona, fanul lui Cioran). De remarcat ca pe 8 septembrie 2008 corpul neinsufletit al lui Tanner a fost gasit, gratie unui elicopter al Marinei Americane, in desertul californian. Filosoful UFC se aventurase intr-un proiect solitar, care sa-i testeze limitele fizice si anduranta meditativa.
Urmeaza Cage Fighter, semnat de (inca) promitatorul regizor Derek Cianfrance (Blue Valentine, Brother Tied), un documentar bazat pe luptele unui grup de profesio­nisti ce participa la un eveniment piramidal in Las Vegas. Ma astept sa aflam ca toti o fac pentru bani.

„THE FASTEST GROWING SPORT IN AMERICA.“ Vei intalni aceasta sintagma in multe dintre publicatiile de peste Ocean care iau in discutie fenomenul MMA, noul kung-fu al planetei. Traim insa vremuri grele, iar Hollywoodul se dovedeste sceptic cand vine vorba de retete inca neclasicizate. Genul „cage drama“ (dac-ar fi sa comprim in doua cuvinte ceea ce face Gavin O’Connor din MMA) are inca multe de demonstrat. Printre altele, lipseste un star consistent, care sa traga dupa el o industrie, ca Bruce Lee la vremea lui.
Sunt insa convins ca pe Tom Hardy (puscasul marin din Warrior) il vom mai vedea executand crosee devastatoare. Ar fi mare pacat de masa lui musculara sa esueze in comedii romantice cu oameni sanatosi. Altminteri, noua vedeta feminina a filmelor de actiune e Gina Carano, superstar MMA, distribuita in ultimul thriller al lui Steven Soderbergh, Haywire, alaturi de Ewan McGregor, Michael Douglas si Antonio Banderas. Sincer, nu prea ma intereseaza.
Pe Gina am vazut-o luptand si e suficient. Sunt mai degraba curios cum o sa arate Scarlett Johansson in Iron Man 3.


„Warrior e un film despre niste brute dezlantuite, care au si ele un suflet si nu le e teama sa-l foloseasca“


Foto: Lionsgate Publicity /Chuck Zlotnick
 



Categorii: Lifestyle

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți