Adrenalină și masculinitate. 4 sporturi extreme pe care poți să le încerci vara asta

0
1072

Fiecare bărbat simte nevoia, la un moment dat, de puțină adrenalină.

Oamenii sunt, prin definiție, căutători de senzații tari și îi admiră pe sportivii care își depășesc limitele și reușesc să facă lucruri la care alții nici nu visează. Cu toate acestea, unele activități par destinate exclusiv sportivilor care adoră riscul extrem.

Însă niciodată nu spune „niciodată”! Sporturile extreme nu sunt doar pentru persoanele care par să sfideze legile naturii și să-și pună viața în pericol pentru a se bucura de adrenalină. Sporturile extreme pot fi și pentru tine.

Cum te schimbă sporturile extreme

Majoritatea sporturilor extreme au un element comun: sunt individuale. Spre deosebire de sporturile de echipă, în sporturile extreme ești pe cont propriu.

Un studiu asupra personalității participanților la sporturi extreme a demonstrat că aceștia au câteva trăsături comune de personalitate. Spre exemplu, scafandrii își dezvoltăașa-numitul „locus intern al controlului”. În loc să dea vina pe evenimente străine pentru eșecurile activităților în care se implică, ei le atribuie propriilor acțiuni. Cu alte cuvinte, ei își asumă mereu responsabilitatea faptelor lor, la fel ca majoritatea persoanelor care practică sporturi considerate ca fiind extreme.

Însă avem o veste pentru tine care s-ar putea să ți se pară bizară: sporturile extreme dau dependență. Spre exemplu, acest articol fascinant despre psihologia sporturilor extreme îți explică dacă este normal să-ți fie frică atunci când practici un sport extrem și cum apare dependența de sporturi extreme.

Iată care sunt cele patru sporturi extreme, asociate deseori cu ideea de masculinitate, pe care și tu le poți încerca oricând:

Zborul cu parapanta

Zborul cu parapanta este considerat ca fiind un sport extrem, însă riscurile sunt, practic, inexistente. Oricine se simte în stare să alerge câțiva metri până la decolare poate să încerce un astfel de sport. Există, totuși, un pericol: cel de a dori să mai încerci o astfel de activitate cel puțin o dată.

În plus, zborul cu parapanta este mai accesibil decât ți-ai fi putut imagina, iar dacă alegi o astfel de ofertă constați că prețul pentru a zbura la o înălțime de 1.200 de metri printre munți și de a primi și un DVD cu fotografii și video din experiența ta este derizoriu.

Un salt cu parașuta

Un alt sport extrem care ți-ar putea da fiori pe șira spinării este saltul cu parașuta, deși statisticile spun că o astfel de activitate este de zeci de ori mai sigură decât mersul cu mașina sau pe jos. Decât să te plictisești în weekend, ai putea alege să sari cu parașuta de la peste 4.000 de metri înălțime. Stai liniștit, n-o vei face singur, ci în tandem cu un instructor care a acumulat deja câteva mii de salturi pe carnetul de parașutist.

Dacă te întrebi, în continuare, cât de sigur este un astfel de sport, află că fiecare parașută trebuie să treacă, periodic, prin revizia tehnică. În plus, există o parașută de rezervă și, nu în ultimul rând, instructorul poartă mereu la mână un altimetru care deschide automat parașuta la o distanță de aproximativ 1.500 de metri altitudine. Chiar dacă, prin absurd, ați leșina amândoi în timpul saltului, tu ai ajunge la sol în deplină siguranță.

Escaladă

Un alt sport extrem este escalada. Însă partea extremă vine doar atunci când ești un cățărător profesionist, când ești foarte sigur pe tine și te cațeri fără coardă pe pereți înalți, de pe care orice căzătură poate fi fatală. Însă tu poți învăța tehnica de bază într-o sală de escaladă, unde un instructor profesionist îți va arăta cum trebuie să folosești echipamentul de cățărare. Cu ajutorul unui astfel de echipament, escalada devine, practic, unul dintre cele mai sigure sporturi pe care le-ai putea încerca vreodată.

Rafting

Nu trebuie să ai o barcă și mulți bani pentru a face rafting măcar o dată în viață. Dacă te îndrăgostești de acest sport, te descurci ulterior. Până atunci, poți alege una dintre numeroasele agenții care te plimbă pe râurile învolburate ale patriei și te ajută să guști puțin din sălbăticia unuia dintre sporturile cele mai dătătoare de dependență pe care le poți practica. Evident, și raftingul este un sport unde siguranța este deplină.

Foto: shutterstock.com/Atlaspix



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here