5 beneficii de care se bucură doar bărbații punctuali. Cum poți deveni unul dintre ei

0
1199

Apreciem punctualitatea celor din jur pentru că aceasta este un simbol al respectului pe care ei îl au pentru timpul nostru. Într-o întâlnire de afaceri, de exemplu, întârziații lasă impresia că nu le pasă de cât contează timpul acordat de ceilalți. Iar la locul de muncă, persoanele punctuale își creează rapid o imagine de oameni de încredere, pe care se poate conta și care depun efort la job.

Chiar și într-un loc de muncă în care programul angajaților este flexibil, cei care vor ajunge zilnic la timp se vor bucura de un statut privilegiat față de colegii mai puțin punctuali. Iată care sunt principalele avantaje de care se bucură oamenii care nu întârzie, dar și ce poți face pentru a ajunge mereu la timp la serviciu sau la întâlniri:


Au mai multă credibilitate la locul de muncă

Motivele pentru care angajații întârzie la serviciu sunt numeroase: de la dificultatea de a se trezi la timp, până la blocajele neașteptate din trafic sau întârzierile nepermis de mari ale mijloacelor de transport în comun. Dacă vrei ca superiorii tăi să pună mai mult preț pe munca ta și să capeți credibilitate în fața lor, este imperios necesar să ajungi zilnic la timp, indiferent de ambuteiajele de pe șosele. Cu un astfel de monociclu cu motor electric nu va trebui niciodată să îți mai faci griji pentru trafic și îți vei scurta timpul petrecut în drum spre serviciu. Așa poți dormi mai mult și vei ajunge în fiecare dimineață la timp, fără să te enervezi când metroul sosește în stație supraaglomerat sau când a trebuit să aștepți jumătate de oră tramvaiul.


Capătă respectul celor din jur

Respectul este un atribut care ar trebui să fie reciproc. Când ajungi mereu la timp, arăți că îi respecți pe oamenii cu care trebuie să te vezi, așa că și ei, la rândul lor, te vor respecta pe tine și te vor trata cu mai multă amabilitate. Chiar și în relațiile cu persoanele apropiate, precum iubita, prietenii sau familia, punctualitatea ta va fi apreciată și îți vor fi trecute cu vederea micile scăpări, în care mai întârzii câteva minute, din când în când. În momentul în care stabilești să te vezi cu cineva la o anumită oră, iar tu  întârzii mult peste sfertul academic, lași impresia unei persoane iresponsabile, care nu se ține de promisiune.

Sunt mai productivi la job

Când știi deja că ai întârziat nepermis de mult, primul instinct este să te arunci în rezolvarea sarcinilor de serviciu de pe ziua respectivă, pentru că te vei simți presat. Persoanele care ajung la birou mai devreme au timp suficient să își înceapă ziua prin evaluarea sarcinilor și stabilirea unui plan sau a unei strategii prin care să le rezolve. Astfel, nu numai că își termină treaba la timp, dar își reduc nivelul de stres, sunt mai fericiți și reușesc să se concentreze mai bine la serviciu.

Reușesc să avanseze mai rapid în carieră

Credibilitatea, productivitatea sporită și imaginea bună în fața superiorilor sunt criterii esențiale pe baza cărora se decid promovările. Oricât de bine ți-ai duce la capăt sarcinile de la serviciu, șefii vor avea o reticență în a promova o persoană despre care nu se știe niciodată la ce oră va ajunge la birou. Să avansezi în carieră înseamnă și să primești responsabilități în plus, așa că este important să fii un om de bază al echipei. În plus, nimeni nu va îndrăzni să conteste promovarea unei persoane care și-a dovedit atât abilitățile, cât și capacitatea de a fi mereu la timp acolo unde trebuie.

Fac o impresie bună încă de la prima întâlnire

Punctualitatea nu te ajută doar în carieră, ci și în viața ta personală. Nu este politicos să faci o femeie să te aștepte, la fel cum nici ție nu ți-ar plăcea să o aștepți pe ea. Iar dacă trebuie să stea după tine în frig, ploaie sau vânt, vei pierde puncte înainte să apuci să o impresionezi. Studiile arată că, într-adevăr, bărbații sunt mai punctuali decât femeile, însă este de la sine înțeles că există și excepții. Iar dacă tipa cu care ți-ai dat întâlnire ajunge înaintea ta, cel mai probabil nu va mai fi și o a doua întâlnire.

De aceea, asigură-te mereu că îți iei o marjă de eroare suficient de mare astfel încât sa nu întârzii. Pregătește-ți din timp hainele în care te îmbraci, găsește o soluție să eviți traficul și nu ezita să o anunți și să te scuzi dacă, totuși, nu vei fi acolo la timp.

 

Sursă foto: Shutterstock, Copyright: debradacija

(P) Articol realizat împreună cu airmotion.ro




SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here