4 greșeli de dinainte de culcare care te îmbătrânesc peste noapte

0
906
Ca să poți schimba ceva, gândește-te mai întâi dacă nu cumva te faci și tu vinovat de greșelile astea.
Ca să poți schimba ceva, gândește-te mai întâi dacă nu cumva te faci și tu vinovat de greșelile astea.

Poate te gândești că un somn bun și crema cu FPS ridicat sunt de ajuns pentru a încetini procesul de îmbătrânire a pielii. Dar dacă ai afla că, de fapt, sunt o mulțime de obiceiuri-capcană care îți pot face pielea să arate mai bătrână decât e în realitate?

Noi am stat de vorbă cu Purvisha Patel, M.D., dermatolog și fondator al Visha Skincare, și am aflat de la ea care sunt principalele greșeli care te pot face să îmbătrânești peste noapte la propriu.

  1. Dacă dormi pe burtă.

Dr. Patel explică foarte frumos că „gravitația câștigă atunci când dormim pe burtă”. Efectele imediate – fața și ochii umflați – sunt cauzate de faptul că forța gravitației împinge substanțele fluide de la nivelul dermei în jos. Cu timpul, somnul pe burtă duce la pierderea de colagen. Sfatul pe care ți-l dă Dr. Patel? E atât de simplu: nu dormi pe burtă! Obișnuiește-te să dormi pe spate și vei atenua efectele gravitației asupra feței tale. (În plus, e mai bine și pentru spate să dormi așa).

2. Dacă uiți să te speli pe față.

E esențial să te speli pe față înainte de culcare pentru a scăpa de mizeria și transpiația acumulate pe tot parcursul zilei.

„Dacă transpiri când faci sport, porii ți se astupă. Dacă ai pielea grasă, asta o va face să pară și mai uleioasă”. Patel recomandă un gel exfoliant care să-ți ajute pielea să se regenereze peste noapte.

3. Dacă faci exces de zel cu produsele cosmetice.

Folosirea a prea multe produse care – chipurile! – îi fac bine pielii tale, efectul o să fie exact pe dos. De exemplu „produsele care conțin retinol împotriva ridurilor, atunci când sunt amestecate cu benzoil împotriva acneei, îți vor usca pielea. Iar asta poate provoca iritații”, continuă Dr. Patel.

Așa că ar fi fi mult mai bine să nu exagerezi cu grija și să rămâi la mai puține produse despre care știi sigur că îți fac bine.

4. Dacă nu bei destulă apă.

După cum probabil că știi, hidratarea e esențială. „Apa e o componentă importantă a pielii și a țesuturilor de sub piele”, explică Patel. „Atunci când te deshidratezi pielea își pierde elasticitatea”. Pe termen scurt, deshidratarea înseamnă piele uscată care se vede ca și cum ai avea riduri sau cearcăne. Cu timpul, efectele devin din ce în ce mai pronunțate. Dr. Patel recomandă minimum șase pahare cu apă pe zi.

 

SOURCEMen's Health
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here