15 lucruri pe care banii nu le pot cumpăra și 5 lucruri în care merită să investești

0
1043
bani

Este inutil să te compari cu alții care par să aibă mai multe decât tine – diplome, funcții, venituri și like-uri pe Facebook. E posibil să fii mai avantajat decât îți imaginezi.

În 2011, Bronnie Ware, o asistentă medicală australiană, publica cartea The Top Five Regrets of the Dying (Top 5 regrete la finalul vieții), în care înregistra mărturiile unui număr mare de pacienți despre lucrurile pe care le-ar fi făcut diferit de-a lungul vieții. Câteva regrete se tot repetă: regretul de a fi trăit prea mult conform așteptărilor societății și prea puțin în acord cu sine, regretul de a fi muncit prea mult sau de a nu fi petrecut mai mult timp cu familia și prietenii.

Nu numai că oamenii au aceleași regrete, dar un alt element comun este faptul că toate acestea au legătură cu lucruri pe care nu le poți cumpăra. Nu a declarat nimeni, spre sfârșitul vieții, că regretă că nu și-a cumpărat ultimul model de mașină sport. Și totuși, există suficiente lucruri în care merită să investești, nu doar pentru bucuria de moment, dar și pentru că își pot dovedi valoarea în timp. Poate fi vorba chiar despre mașinile sport, dacă ai cu adevărat o pasiune pentru ele.

Iată care sunt cele mai importante 15 lucruri pe care banii nu le pot cumpăra, inspirate de cartea lui Frank Sonnenberg:

  1. Talentul
  2. Încrederea în sine
  3. Bunul simț
  4. Respectul altora
  5. O viață trăită cu sens
  6. O conștiință curată
  7. Răbdarea
  8. O idee genială
  9. Echilibrul dintre muncă și viața personală
  10. Norocul
  11. O a doua șansă în viață
  12. Amintirile fericite
  13. O familie care te susține
  14. Timp prețios cu copiii tăi
  15. Prietenii loiali

Banii sunt totuși făcuți să circule. Cum îi investești, ca să merite și să nu devii sclavul lor? Iată 5 idei care își dovedesc utilitatea în timp:

 

  • Călătoriile sunt cea mai bună investiție – Nu este un clișeu, este o realitate pe care o confirmă mulți dintre cei care au ales să călătorească în jurul lumii: cu rulota, cu rucsacul în spate, pe două roți sau în varianta clasică – avion și hotel. Ca să nu ajungi în situația în care regreți că muncești prea mult – așa cum se pare că se întâmplă frecvent, conform cărții lui Bronnie Ware -, acordă vacanțelor rolul pe care îl merită.

 

 

  • Donează pentru o cauză în care crezi cu adevărat, fie că este vorba despre o fundație care strânge fonduri pentru școli și spitale, un start-up sau o campanie umanitară.

 

 

  • Construiește o casă sau alege una la cheie. Cu excepția situației în care încă locuiești cu părinții, banii tăi sunt investiți oricum într-o casă – doar că nu a ta, ci a proprietarilor cărora le datorezi chirie. Casele rămân unul dintre puținele bunuri cu valoare pe termen lung, pe care le poți transmite mai departe copiilor.

 

 

  • Ajută la renovarea locuinței părinților sau bunicilor. O poți face practic, suflecându-ți mânecile și intrând „pe șantier”, dar și contribuind la bugetul de cheltuieli, mai ales dacă familia ta are cu adevărat nevoie de puțin ajutor.

 

 

  • Investește în pasiunile tale și în educația continuă. De multe ori, cele două sunt strâns legate – interesele din afara jobului, ca fotografia, sportul, pilotajul, limbile străine și muzica cer o dezvoltare a abilităților care se realizează prin cursuri. În plus, ceea ce este pasiune astăzi, poate deveni o a doua carieră mâine, așa că o astfel de strategie are rezultate pe termen lung.

 

 

Sursa foto: Shutterstock

(P) Articol realizat împreună cu Banca Transilvania



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here