Staţiunea Mamaia, din nou pe harta mondială a maratoanelor

Marii câştigători ai MARATONULUI NISIPULUI: Igor Timbalari şi Ionela Muscalu

0
544
Stațiunea Mamaia a adunat duminică, 25 martie 2018, peste 1.600 de atleţi amatori şi profesionişti şi alte câteva sute de susţinători la MARATONUL NISIPULUI.
Stațiunea Mamaia a adunat duminică, 25 martie 2018, peste 1.600 de atleţi amatori şi profesionişti şi alte câteva sute de susţinători la MARATONUL NISIPULUI.

Proiectul internaţional „Maratonul Nisipului”, ajuns la a cincea ediție, reprezintă și o
metodă inedită de promovare a litoralului românesc la nivel internațional, stațiunea Mamaia
devenind deja de ani buni o atracţie turistică pentru iubitorii de sport din peste 30 de ţări.
Evenimentul sportiv, care a cuprins patru probe competitive (42, 21, 10 şi 5 kilometri) şi o cursă de 1km adresată copiilor şi părinţilor, a fost organizat de Asociația Sportivă „SanaSport” și Radio Constanța, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Primăria Constanța și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral.

Câștigători – Cursa de 5 kilometri
La categoria băieți, cursa de 5 km a fost câștigată de Adrian Chiru, care a înregistrat un
timp de 20 de minute şi 46 de secunde. Locul secund a fost ocupat de Vlad Catana, iar locul al treilea de Andrei Rusu. În cadrul cursei de 5 kilometri fete, Alecsandra Raluca Andreea Corbu a păşit pe prima treaptă a podiumului, cu un timp de 22 de minute şi 20 de secunde, locul II a fost obţinut de Nastasia Fotu, iar locul III, de Mirela Mihai.

Câștigători – Cursa de 10 kilometri
La categoria băieți, cursa de 10 km a fost câștigată de Andrei Sterea, care a înregistrat
un timp excelent: 40 de minute şi 2 de secunde. Locul secund a fost ocupat de Nicuşor
Antonesi, iar locul al treilea de Iosif Bobis. În cadrul cursei de 10 kilometri fete, constănţeanca Antoanela Felicia Manac a păşit pe prima treaptă a podiumului, cu un timp de 45 de minute şi 3 de secunde, locul II a fost obţinut de Daniela Ciocan, iar locul III, de Ana-Maria Muscă.

Câștigători – Cursa de Semimaraton (21 km)
Semimaratonul, a doua probă ca dificultate din cadrul evenimentului, a fost câștigat, la
categoria băieți, de Dumitru Nicolaev din Republica Moldova, care a înregistrat un timp de o
oră, 23 minute şi 26 de secunde, locul II a fost ocupat de Gabriel Marius Rădoi, iar locul al
treilea, de George Bulgaru. La categoria fete, cursa a fost câștigată detașat de Nicoleta
Ciortan, care a trecut linia de finish într-o oră, 36 de minute şi 13 secunde, Maria Magdalena Veliscu s-a clasat pe locul al doilea, iar Violeta Larisa Corbu a completat podiumul.

Câștigători – Cursa de Maraton (42 km)
Maratonul a fost cea mai mare provocare pentru participanţi. Primul, la categoria băieți, a
trecut linia de finish basarabeanul Igor Timbalari, după 3 ore, 04 de minute şi 17 secunde. Pe locul II s-a situat Victor Spătaru, iar Dacian-Ionuţ Ghizilă a terminat cursa pe locul III. La categoria fete, maratonul a fost câștigat de Ionela Muscalu, care a terminat cursa în 3 ore 49 de minute şi 44, locul secund – Alexandra Ungureanu, locul al treilea – Floricica Neacşu.

Câștigătorii de la cele patru probe competitive au primit premii substanțiale în bani și
produse. Valoarea totală a premiilor a ajuns la 45.000 de lei.

Au alergat pentru salvarea copiilor născuţi prematur
De asemenea, cursa „Family Run” s-a bucurat de un interes deosebit din partea familiilor
prezente. Astfel, peste 450 de copii, însoțiți de părinți sau bunici, au alergat aproximativ un
kilometru pe plajă. În această cursă necompetitivă s-a reuşit strângerea unui fond de 15.000 de lei, suma care va fi dublată de Fundaţia Vodafone şi direcţionată pentru reconstrucţia și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou Născuți și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Constanța.

Ediţia următoare: 31 martie 2019
„Maratonul Nisipului din acest an a fost o sărbătoare în toată regulă. Nu doar una
sportivă, ci şi una cu o însemnătate aparte pentru toţi românii de pretutideni. Coincidenţă sau nu, marii câştigători ai Maratonului Nisipului au fost un basarabean şi o româncă, care au împărţit podiumul la proba „regină” şi au transmis un mesaj la unitate şi mândrie naţională cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire. S-au depăşit toate recordurile de participare, au fost peste 1.500 de persoane care s-au bucurat de alergarea pe nisip. Am văzut foarte multe râsete, multă bucurie, mult entuziasm, chiar dacă vorbim de participanţii de la cei 42 de km sau de copiii care au alergat 1 km. Ediţia a VI-a a evenimentului este programată pe data de 31 martie 2019”, declară Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive „Sanasport”, organizator al evenimentului internațional Maratonul Nisipului.

Sponsori şi parteneri
Parteneri instituţionali: Primăria Constanţa, Radio Vacanţa, Radio Constanţa, Direcţia
Judeţeană de Sport şi Tineret Constanţa, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral,
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanţa,
Sponsor oficial: Roxtec
Sponsori principali: XS Sports Nutrition, Autokarma
Sponsor tehnic: Belloto
Sponsori: Castrol, Cardinal Motors, Cora, Dorna, Vivo!Constanta, Cris-Tim, Crama
Darie, Restaurant Harlequin, HashTagMedia, Gourmet Gift, Medical On Group Constanta,
Adora Studio, Dina Mariage, Techir, Decathlon, Zip Escort,
Parteneri: Bucharest Running Club, Asociaţia Culturală Tomis, Ro Club Maraton

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here