Toma Coconea, haiduc prin Alpi

3 septembrie 2015

De șapte ori în ultimii 14 ani, Toma Coconea a încercat să ajungă din Austria la Monaco cât mai repede, pe jos și cu parapanta.

Previous1 din 2Next
Poți folosi tastele ← →

De Mihai Ghiduc. Foto: Mihai Stetcu/Red Bull Content Pool.

După prologul celei de-a șaptea ediții a Red Bull X-Alps, cea mai dificilă competiţie de anduranţă din lume, Toma Coconea și-a făcut timp să iasă la masă cu micul grup de ziariști români care venise să-l susţină. Eram în Fusch am See, mica localitate de lângă Salzburg care găzduiește sediul central Red Bull, așa că am luat-o ușor la pas spre centru, dinspre campingul atleţilor, în căutarea unui restaurant. O dubiţă albă a încetinit în dreptul nostru, pentru că șoferul l-a recunoscut pe Toma: „Good luck on Sunday“, i-a spus. Sportivul român este singurul care a luat startul în toate cele șapte ediţii X-Alps de până acum, ceea ce l-a transformat într-o adevărată legendă. Serios, așa scrie și în prezentarea oficială în dreptul lui Toma Coconea: „He’s a legend“.

Red Bull X-Alps, una dintre cele mai dificile curse de anduranţă din lume, presupune străbaterea celor 1.038 de kilometri dintre Salzburg și Monaco doar pe jos sau în zbor, cu parapanta. Distanţa e calculată, evident, în linie dreaptă – însă cele 10 turnpointuri de pe traseu și obstacolele pe care atleţii trebuie să le depășească dublează numărul de kilometri care trebuie străbătuţi. Sportivii pot concura zilnic între orele 5 și 22:30 și pot folosi un Night Pass pe parcursul întregii competiţii (care le dă voie să alerge toată noaptea, zborul e interzis după ora 21).

Cele șapte ediţii de până acum au fost câștigate de sportivi elveţieni, Chrigel Maurer fiind campion la ultimele patru, inclusiv cea proaspăt încheiată. Toma a terminat cursa pe locul doi în 2007 și 2011. Prima dată a ajuns la doar patru ore distanţă de câștigător, în timp ce în 2011 doar Maurer și Toma au sosit la Monaco. Din păcate, anul acesta, Toma Coconea n-a ajuns decât până la jumătatea drumului. Înainte să atingă punctul de control numărul 6, sportivul român s-a accidentat și a fost nevoit să abandoneze. O turbulenţă neașteptată l-a forţat pe Toma să aterizeze, însă, din păcate, locul era plin de bolovani, așa că s-a lovit la faţă și la cot – a fost operat de medicii austrieci și lucrurile sunt acum în regulă.

P-20150615-00161_News

Asta nu înseamnă că va face vreo pauză. Pentru Toma Coconea, zborul cu parapanta e un mod de viaţă. Încă de când a descoperit acest sport, în adolescenţă, la o cabană din Parâng, unde doi francezi care veniseră pentru o zi au rămas două săptămâni și au lăsat în urmă două parapante (care au ajuns, evident, să fie peticite și răsfolosite), Toma s-a îndrăgostit de zbor. „Am fost un autodidact“, spune Toma. Acum, el și-a propus să îi ajute pe alţii să deprindă tehnicile zborului și a pus bazele unui club, o școală de pilotaj numită Pro Sport Parâng al cărei sediu e încă în construcţie. În principiu, „după zece zile, poţi atinge primul stagiu – adică să zbori dimineaţa sau seara, când nu sunt curenţi ascendenţi, de pe un munte, iar eu să te urmăresc de la sol: decolezi, faci viraje cursive și aterizezi“, spune Toma. Ulterior, vei putea avansa la niveluri superioare și vei putea traversa și tu munţii.

Previous1 din 2Next
Poți folosi tastele ← →


Categorii: Adventure Lifestyle

Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!