Seducție pe pîine

0
181

O nouă teorie susține că atracția sexuală și foamea sînt strîns legate între ele. Tot ea explică în același timp de ce drumul către patul oricărei femei trece, mai întîi, prin bucătăria ei de Matt Bean fotografii de George Holz editat de Ioana Chicet-Macoveiciuc La ora 10.30, într-o joi seara, într-unul dintre restaurantele din centru, o mulțime de cupluri de bani gata se înghesuie în încăperea luminată de lumînări. Mi-am ales un loc în colț care îmi permite să supraveghez întreaga încăpere și să fac liniștit pe antropologul: stau ascuns în spatele meniului de vinuri și iau notițe. Pe măsură ce ritualurile de împerechere încep să se desfășoare, cel de la masa din colț respectă o coregrafie atît de atentă, încît poți să juri că e copiat din manualul de zoologie: un tip de aproape 30 de ani, cu părul într-o dezordine studiată, devorează o porție de scoici cu citrice proaspete, sub privirile atente ale partenerei lui, căreia pare să-i fie tare foame. Cuvintele ei se pierd în larma restaurantului, însă pot vedea că femeia ridică timid o sprînceană, în timp ce bărbatul suspendă lingura peste masă și îi dă, cu blîndețe, să guste. Buzele ei se mulează pe lingură, iar bărbatul își recuperează apoi tacîmul gol. Femeia lasă carnea să i se topească în gură, pentru ca, mai apoi, ochii să i se mărească a mirare. Sînt pur și simplu delicioase, atît mîncarea, cît și bărbatul. Buzele ei lasă să scape un geamăt: Mmmm! Poate că cei de la masa din colț nu-și dau seama, dar au valsat ca niște marionete prin tot acest ritual culinar de împerechere controlat de la distanță de o întreagă rețea de neurotransmițători și hormoni secretați de creier, a căror acțiune cercetătorii abia acum încep să o înțeleagă. Scoicile sînt cunoscute de mult timp pentru proprietățile lor afrodiziace, legendele grecești povestind că zeița Afrodita s-a coborît pe Pămînt într-o scoică, însă nici un fel de mîncare nu poate cauza o asemenea explozie de dorință ca aceea a afrodiziacelor. Vei vedea că felul în care mîncarea și sexul se întrepătrund în creierul nostru e ceva mai complicat. De fapt, dacă ai fi scanat creierul femeii de la masa din colț în momentul în care mînca scoicile și, mai apoi, cînd se zbenguia în pat cu partenerul ei, ai fi descoperit niște asemănări izbitoare. În creierul nostru, sexul și mîncarea se suprapun atît de bine, încît nici nu e de mirare că cele două se completează de minune și în viața reală. Conform ultimelor descoperiri, mîncarea e cea mai tare jucărie erotică pe care o poți încerca. Felul 1 DE CE EA VA ALEGE DE FIECARE DATĂ MÎNCAREA ÎNAINTEA SEXULUI „ Nu poți gîndi bine, iubi bine sau dormi bine dacă nu ai mîncat bine înainte.“ — Virginia Woolf S-ar putea ca mîncarea și atmosfera să nu fie chiar atît de reușite ca în restaurantul de care vorbeam mai sus, însă în laboratorul cercetătoarei Jill Schneider, care studiază neuroendocrinologia, un hamster s-ar simți la fel de bine.



1
2
3
4
5
6
7
8
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here