Mai repede, mai sus, mai puternic

17 septembrie 2013

Capacitatea corpului de a-și determina poziția în spațiu are o denumire ciudată: propriocepția. Nu poți trăi fără ea, nici măcar nu poți prinde o minge. Cu toate acestea, majoritatea bărbaților nici nu știu că există. Află totul despre știința mișcării

MH0513_FEA_FIT_01_2
Previous1 din 6Next
Poți folosi tastele ← →

De Bill Gifford • Fotografii de Joe Toreno • Ilustrații de Bryan Christie Design


E ultimul sfert al meciului. Diferența de punctaj este de două puncte. Mai sunt trei minute de joc, însă terenul de țintă este departe.  Wide receiver-ul aleargă cu viteză și avansează în terenul advers, se îndreaptă spre linia de margine din stânga. Cineva trebuie să facă o mișcare, își spune el în forfota aia. De ce să nu fiu eu ăla?

Aruncă o privire peste umăr și vede cum mingea zboară spre el, urmând o traiectorie perfectă. Face câțiva pași apăsați înainte să se arunce în întâmpinarea mingii, aproape de capătul traiectoriei de 45 de iarzi. Următoarea jumătate de secundă din viața lui va fi foarte, foarte plină, așa că mintea lui a luat-o deja înainte, ca să anticipeze următoarea secvență.

Picioarele i se desprind de pământ în timp ce ochii îi rămân fixați pe minge, ignorând jucătorul din apărare care stă la distanță de un singur pas și pe cel din dreapta lui. Mingea îi joacă în mâini o dată, de două ori, înainte s-o prindă între palme.

Acum vine partea grea: pentru o prindere validată, jucătorul trebuie să aterizeze cu ambele pi­­­cioare în teren și să nu scape mingea – adică să-și controleze bine mișcările. Însă capul și umerii lui depășesc deja linia de demarcație și peste 180 de kilograme provenite de la apărătorii din NFL sunt pe cale să-l „arunce“ de pe teren.

Încă în aer, își prinde strâns cu dinții gutiera de protecție și închide ochii, pregătindu-se de placaj. În același timp, se ridică pe vârfurile degetelor ca o balerină, atingând ultima bucată de gazon verde. Se lovesc toți și cad pe pământ, în timp ce antrenorii echipei în defensivă își flutură mâinile ca să semnalizeze o „pasă incompletă“.

Dar Mario Manningham știe mai bine. Încă din clasa a opta a făcut chestia asta de sute de ori în meciuri și de mii de ori la antrenamente. Corpul lui știe unde se află linia de margine mai bine decât cunoaște un preot Biblia.

Reluarea o confirmă: vârfurile degetelor erau în teren. Prinderea a fost bună. Echipa celor de la New York Giants e acum cu 38 de iarzi mai aproape de terenul de țintă și pe cale să câștige cea de-a 46-a ediție a Super Bowl-ului. Cuvântul „propriocepție“ nu a apărut pe tabela de marcaj, dar fix asta a făcut posibilă prinderea miraculoasă a lui Mario Manningham.

 

DACĂ EȘTI TREAZ ȘI ȘTII ASTA, ATINGE-ȚI NASUL…

În copilărie, Mario nu a avut întotdeauna o minge de fotbal cu care să se joace în orașul natal, Waren, Ohio. Așa că el și fratele lui, împreună cu prietenii lor, au inventat un joc. Era un fel de fotbal, doar că îl jucau la deal și fără minge. „Ca să câștigi, trebuia să urci dealul de cinci ori“, spune jucătorul care acum face parte din echipa San Francisco 49ers. „Eram cel mai mic și nu voiam să fiu blocat de ceilalți.“

Un al doilea joc presupunea să prinzi o minge de tenis în locul celei de fotbal. Lucrurile nu erau tocmai simple. Cel care stătea la prindere trebuia să-și țină ochii închiși până când mingea ajungea foarte aproape. „Mingea de tenis arată ca o monedă pe fundalul cerului“, spune Mario Manningham. „Este atât de mică.“ Ratează prinderea și mingea te va lovi direct în față.

Mario e convins că acele jocuri – pe care încă le mai joacă în afara sezonului, pe aceleași dealuri cu iarbă, alături de prieteni vechi – l-au făcut un jucător ofensiv mai bun. Ele i-au antrenat propriocepția, un cuvânt a cărui rădăcină latină înseamnă „conștiința propriei persoane“. Autorul și neurologul dr. Oliver Sacks a numit propriocepția cel de-al „șaselea simț“, unul la fel de important ca și celelalte cinci.

„Termenul «propriocepție» cuprinde o serie de abilități“, spune dr. Simon Gandevia, specialist australian în neuroștiințe. „Asta include aprecierea unghiurilor și a pozițiilor articulațiilor, estimarea forței și a interacțiunii dintre diferite membre.“ Este abilitatea care îți permite să-ți găsești nasul cu vârful degetului, cu ochii închiși, când te trage polițistul pe dreapta, ca să verifice dacă ești beat și cea care îi permite unui jucător de fotbal să prindă mingea în timp ce evită tușele, folosindu-se doar de degetele de la picioare.

Ca să înțeleg mai bine conceptul, îl sun pe Martin Rooney. Programul lui de fitness auto-rizat la nivel național în SUA, Training for Warriors, a atras atât staruri de la NFL și luptători de arte marțiale mixte, cât și tipi obișnuiți, care fac sport doar de plăcere.

„Ridică-te“, îmi ordonă. Mă supun.

„Închide ochii.“ Bănuiala mea că face o glumă este confirmată de următoarea cerință: „Acum stai într-un picior“.

Pauză.

„Vezi ce s-a întâmplat?“

Încep să mă balansez ca și cum sunt pe puntea unui vapor, în toiul unei furtuni. Simt furnicături în gleznă, am amețeli și după circa cinci secunde trebuie să mă sprijin de birou ca să rămân drept.

„În lipsa văzului, trebuie să te bazezi pe reacția proprioceptivă a corpului tău“, spune el. Aceasta provine de la semnalele transmise de receptorii încorporați în mușchi, articulații și țesuturi conjunctive. Receptorii percep chestii pe care ochii nu le văd. „Devii complet încrezător în ceea ce-ți zice corpul despre locul în care se află.“ Sau, în cazul meu, în ceea ce corpul nu îmi spune.

„Propriocepția joacă un rol în performanța atletică, în prevenirea accidentărilor și în viața de zi cu zi “, susține Rooney. „De ea depinde inclusiv urcatul și coborâtul scărilor.“ Cu toate acestea, mulți oameni nu știu de existența acesteia, chiar și atleți la care acest simț e extrem de dezvoltat.

„Am căutat informații despre propriocepție“, recunoaște Chris Long, apărător în echipa de fotbal St. Louis Rams, care se antrenează cu Rooney. „Mi-am zis ceva de genul: «Da, există o logică». Noi învățăm asta la antrenamente. Cu cât te gândești mai puțin la mișcare, cu atât mâinile tale sunt mai îndemânatice și mai rapide. Cu cât te gândești mai mult unde trebuie să-ți duci mâinile, cu atât îți ia mai mult să le miști într-o direcție anume. E nevoie de repetiție ca gestul să fie firesc și făcut cu ușurință.“

 116378264 OK 1

Previous1 din 6Next
Poți folosi tastele ← →


Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!






Noutăți