Invinge demonii din sala de forta

0
137

De Jeff O’connell • Adaptare de Cristi Pavel  • Fotografii de James White

 

STEPHEN MOYER TOCMAI A TERMINAT UN ANTRENAMENT la sala si se indreapta spre un club de box pentru a doua sesiune de sport. Prin urmare, e destul de ciudat sa-l auzi spunand: „Sunt lenes. Sunt incredibil de lenes, sa stii“. Dar vine si explicatia. Stephen sustine ca trebuie sa fie supravegheat permanent de un antrenor: „Daca nu ma obliga cineva, nu fac nimic. Ai fi uimit sa afli cat de usor renunt“.
Actorul de 42 de ani a aparut in patru sezoane din serialul HBO True Blood și se pregatește pentru al cincilea. De aceea are in permanența grija sa isi modeleze abdomenul. Nu vrea ca in comparație cu cel al colegului sau, Ryan Kwanten, un barbat cu sapte ani mai tanar, sa arate ca o „burta de bere“. „Personajul lui Kwanten isi scoate tricoul de cate ori intra intr-o camera“, povestește Stephen. „E ceva normal la el. Ryan are un procent de grasime corporala cu 6% mai mic decat al meu.“ Dar grijile lui Stephen nu se rezuma la prezent. „N-aș vrea ca urmasii mei sa se uite la serial peste 20 de ani si sa intrebe: «Cine e tipul ala durduliu? A, e tata!».“
Asa sunt vampirii de azi. Pe vremuri, bantuiau in intuneric, pe stradute pavate cu piatra. Acum, lumea se asteapta ca ei sa aiba abdomene de piatra.
Pentru asta se afla Stephen la Gold’s Gym din Venice, intr-o insorita dimineata californiana, scrasnind din dinti, sub atenta supraveghere a antrenorului sau din ultimii ani, Scot Guthrie. Actorul se pregateste pentru o filmare in Louisiana, motiv pentru care are de efectuat un antrenament complex, format din flotari, tractiuni, ridicari de greutati in mai multe pozitii si exercitii pliometrice.
Cei doi se indreapta spre o curte exterioara, pentru a lucra cu mingea medicinala. Instructorul iși pune elevul sa ridice mingea si s-o duca in spatele capului, cat mai departe cu putinta, apoi s-o izbeasca de sol. In repetate randuri.
Dupa aceea, actorul se intoarce cu spatele la zid si isi foloseste ambele brate pentru a arunca mingea medicinala cat mai sus. „Lansarile“ sunt insotite de mormaituri, care devin tot mai dese pe masura ce repetarile se inmultesc. Antrenamentele de genul asta iti solicita la maximum trunchiul si-ti cresc ritmul cardiac. La final, Stephen respira din greu, in cautarea unei guri de aer.
„Exercitiile cardio sunt inventate de diavol“, scrasneste el printre dinti. Intre timp, Scot Guthrie pregateste terenul pentru secventa de box a antrenamentului. Stephen sare coarda – unul dintre exercitiile clasice pentru boxeri. Continua sa sustina ca nu s-ar antrena atat de mult, daca n-ar fi vorba de un rol solicitant din punct de vedere fizic. „Cred ca jumatate din treaba antrenorului e sa te faca sa te simti rusinat ca nu apari la ore“, crede actorul, care a fost fumator pana in 2004. In anul acela, si-a vazut fiica de doi ani si jumatate imitandu-i gestul cu o bucata de creta. A renuntat imediat la tigari.

 

STEPHEN MOYER SCHIMBA VITEZELE SI IN ALTE PRIVINTE. In timpul conversatiei adopta mai multe accente si scoate la iveala diverse personalitati. In plus, are capacitatea de a sta nemiscat – un avantaj evident pentru cineva care joaca rolul unui vampir. Ca sa se deplaseze cu viteza luminii, vampirii trebuie sa-si conserve energia. Asta presupune eliminarea oricaror miscari inutile.
Intr-o clipa, Stephen trece din pozitia inclinata intr-una teapana. El crede ca rigiditatea e o calitate nu numai pentru actori, ci si pentru barbati, in general. „Oamenii care stau nemiscati intr-o incapere sunt cei care atrag privirile“, crede el. „Poate ca nu sunt niste actori grozavi, dar prezinta interes, pentru ca par o enigma.“
E o lectie care-ti poate prinde bine atunci cand mergi la interviuri de angajare sau intalniri de afaceri. Stai in fața oamenilor importanti si lasa-i sa vada doar ce doresti tu. Iar cand te misti, fa-o energic si decisiv.
„Supliciul“ lui Stephen se incheie cu un meci de box. Antrenor si adversar ii este un boxer care a agatat manusile in cui, desi e inca tanar, pe nume Marcelo Crudele. Il urmareste prin ring, comandandu-i . „Directa! Combinatie! Un-doi! Un-doi!“ Stephen raspunde cu directe fulgeratoare si upercuturi bine plasate.
O sonerie ce tine loc de gong anunta sfarsitul antrenamentului. „Te pregatesti pentru o lovitura si, in clipa imediat urmatoare, inventeaza alta“, spune actorul.
Boxul e un sport foarte solicitant, dar si foarte cerebral. Trebuie sa anticipezi miscarile celui din fata ta, asa cum e de multe ori cazul si in actorie. Sau intr-un joc sportiv. Sau in afaceri ori alta activitate care presupune sa treci in avantaj pentru a castiga.
Pasiunea comuna a lui Stephen Moyer si a colegei sale de platou, Anna Paquin, laureata cu premiul Oscar, care interpreteaza rolul lui Sookie Stackhouse in serial, este boxul. Cei doi s-au cunoscut la repetitii.
„Fata asta m-a intrigat de la inceput“, povesteste el. „Era entuziasta atunci cand muncea, dar retrasa in particular. M-am gandit ca sinceritatea e cea mai buna cale de a o aborda. Am plecat de la probele pentru serial sperand ca voi ajunge sa petrec mai mult timp in compania ei.“ Doua luni mai tarziu, la filmarile pentru episodul-pilot, a primit sansa mult visata. „Dupa ce m-am intors la Londra, mi-am propus sa tin legatura cu ea. Am inceput sa vorbim in fiecare seara pe Skype, chiar si doua-trei ore.“ Cei doi s-au casatorit in 2010.
Atat in dragoste, cat si in cariera sau la antrenamente, Moyer a invatat ca trebuie sa fie insistent. „Rasplata nu vine peste noapte“, spune el.
„Uneori, pare ca astepti o vesnicie rezultatele efortului tau. E nevoie de angajament si de timp, dar cand vezi ca ai slabit sau ca poti face mai multe repetari fara sa gafai, incepi sa simți diferenta.“

 


Dieta de vampir
Stephen Moyer a crescut intr-un sat englezesc, unde micul dejun contine oua, sunca, ciuperci, carnati, paine si fasole coapta. „Problema e ca, daca mananci in halul asta, ti se va face foame foarte repede, pentru ca metabolismul tau va dori ca stomacul sa fie mereu umplut in acest fel“, explica el. Ceea ce inseamna ca orice masa va fi copioasa.
De-a lungul timpului, Moyer a invatat ca mancatul sanatos se rezuma la perfectionarea…


FRECVENTEI
„Mananca de sapte ori pe zi“, te sfatuieste el. Dar nu in cantitati mari. Daca exagerezi la una dintre mese, rezolvi problema mai tarziu, la sala de forta.

STARII DE SPIRIT
Asta presupune sa lasi deoparte sentimentele atunci cand te asezi la masa. Mancatul trebuie sa fie analitic, nu emotional. „Sunt foarte expresiv, dar nu si atunci cand mananc“, spune el.

GUSTARII
„Am prins obiceiul sa mananc un mar cu putina branza si cateva migdale. E la fel ca in Ratatouille. Cand sobolanul mananca branza, i se pare delicioasa. Apoi, ia un fruct si e foarte incantat. Dar cand le mananca impreuna, simte ca explodeaza de placere. Retineti combinatia: mar, branza, migdale. E a naibii de buna!“

MANCARII PREFERATE
In cazul lui Stephen acesta e chili, o mancare foarte usor de preparat. „Toaca putin usturoi, calește-l in tigaie, adauga si putina ceapa si, in loc de carne de vita, pune carne de curcan. Asteapta pana capata o culoare aurie, toarna rosiile dintr-o conserva, condimenteaza cu sare si piper, apoi lasa pe foc inca 20 de minute. E foarte
simplu. Si gustos.“

TEHNICII DE GATIT
„Daca vei merge la un restaurant japonez, vei vedea ca ei folosesc la prepararea peștelui aparate de gatit cu abur, din bambus“, spune el. „Si eu fac la fel, dar in loc sa aburesc pestele direct pe bambus, il pun pe o farfurie inauntrul aparatului. Presar ghimbir si cateva picaturi de sos de soia. Il tin acolo vreo zece minute,
iar rezultatul e incredibil. E usor de facut, e foarte sanatos si are un gust deosebit. Ghimbirul da savoare mancarii, fara sa adauge grasime.“

 


Antrenamentul diabolic al lui Stephen Moyer
Uneori, mixurile de exerciții ale vedetelor sunt realmente surprinzatoare. Stephen urmeaza un program „inuman“, care contine nu mai putin de 22 de mișcari diferite. Daca vrei sa-l incerci si tu, ai grija sa respecti ordinea exercitiilor si sa te odihnesti un minut intre seturi.

3 seturi a cate 20-30 de repetari fiecare
Flexarea trunchiului din stat in genunchi cu cablu la inclinat (așezat in jurul gatului)
Ridicari de picior, stand pe plan inclinat (cu capul mai sus)
Abdomene inverse – cu ridicarea bazinului
Abdomene la aparat
Bicicleta

1 set a cate 10-15 repetari
Aruncarea mingii medicinale
Ridicarea mingii medicinale deasupra capului si aruncarea ei

5 seturi de cate 4 minute fiecare
Sarituri cu coada
 



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here