Fandările pentru un final perfect al unui antrenament de nota 10

0
854

După cum știți deja probabil, suntem mereu în căutare de „finaluri glorioase” ale antrenamentelor sportive. Fie că ne fac inima să explodeze sau, din contră, ne ajută să revenim la un ritm normal al respirației, ultimele exerciții din program sunt cele care ne fac să decidem dacă și în ce măsură a meritat tot efortul.

Acestea fiind zise, am fost foarte încântați de ceea ce Samantha Ciaccia (da, ați văzut bine în poză, chiar e o femeie), antrenoare la Body Space Fitness, ne-a recomandat pentru o încheiere care să ne facă să ținem minte programul sportiv al zilei. E o secvență destul de complexă, dar credem că merită în totalitate efortul.

„Acesta este setul max-fandare”, îl numește Ciaccia. „Practic contribuie la atingerea celor mai importante scopuri pe care ți le propui atunci când te apuci de sport. Ajută la creșterea forței și a rezistenței, dar și a mobilității sau stabilității. Deci e excelent dintr-o mulțime de puncte de vedere”.

Hai s-o luăm pas cu pas. În primul rând, ai nevoie de un săculeț de nisip (Ciaccia, de exemplu, folosește ceva de felul ăsta). Începe secvența de exerciții stând în picioare, ținând săculețul de cele două mânere în dreptul pieptului. Fandează pe un picior, ducând săculețul cu ambele mâini pe partea piciorului din față. Repetă imediat mișcarea pe celălalt picior. Revino în poziția dreaptă și ridică săculețul (ținându-l tot cu ambele mâini), desenând un cerc în aer prin spatele capului. Fandează apoi pe o parte și lasă săculețul în jos, ducându-l puțin în spate, printre picioare. Repetă întregul set de mișcări de cinci ori.

Cam asta e secvența pe care ți-o propunem. Crede-ne, pusă în cuvinte e mult mai complicată decât în realitatea reală, așa că te sfătuim să nu rămâi doar la a citi despre ea.

Mișcările astea sunt finalul perfect, adică de intensitate maximă, pentru un antrenament bun. Nu te speria dacă nu îți iese din prima, e probabil că va dura ceva până să curgă totul într-o mișcare. E nevoie deci de exercițiu și de răbdare. Și nu în ultimul rând, de un săculeț bun – roagă-i pe cei de la sală să te ajute în sensul ăsta.

„Mișcarea aceasta îți oferă un final cardio excelent. Cu timpul vei reuși să îl faci rapid și în forță, adică așa cum trebuie. Și inima ta o să-l simtă cu siguranță!” spune Ciaccia.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here