Cum m-a scapat fitnessul de un infarct iminent

2 septembrie 2014

Gabriel Drogeanu iti povesteste cum a supravietuit unei creatinkinaze uriase

Previous1 din 2Next
Poți folosi tastele ← →

Ilustratie de Matei Branea

 

STRECURANDU-SE ABIL PRINTRE DOUA TELEFOANE si trei clickuri pe site-urile cu reduceri, medicul citea analizele mele si dadea usor din cap. Auzeam doar un mormait: „Da, mbun, mbun, mvezi ce faci cu translucidele astea, umpic mai atent la trinitrotoluen, mbravo cu glicerina“. Brusc, ceva i-a atras atentia, l-am simtit mai focusat. „Hm, dar aici nu stiu ce sa zic: creatinkinaza e uriasa! E mare rau, trebuie sa facem ceva.“ „Pai, facem, dar ce?“, raspund eu. Creatinkinaza se cocotase, intr-adevar, de trei ori peste limita considerata normala. „E grav, dom’ doctor? Lesin? Mor? Imi creste par in palma?“ Ridica din umeri, isi ia un ton oficial, parca urma sa anunte caderea Bursei, si ma lamureste bustean: „Nu prea stiu ce-i asta. Stiu doar ca-i prea mare. Repeta analizele, poate e o eroare“. „O fi ceva legat de creatina“, incerc eu sa fac pe desteptul, sa-l conduc pe o pista, sa scap mai repede. „… Stiti, chestia aia pe care o iau culturistii. Mai merg si eu la sala, mai aud una-alta, m-am si documentat. Mda, problema e ca eu nu iau asa ceva, deci… De fapt, nu iau niciun supliment, nu iau nimic.“ Si chiar nu luam. Executam corect, disciplinat si foarte concentrat exercitiile, aveam in fata fiarelor atitudinea unei mici masini de lupta, dar eu mergeam la sala ca sa ma relaxez la capatana, nu neaparat pentru muschi. In consecinta, nu luam decat doze de piept de pui, de branzica, de peste, plus shake-uri de lapte, iaurturi si multe fructe – de unde, probabil, si deranjamentul stomacal care ma trimisese la acel medic. Am plecat de la cabinet preocupat de problema cu creatinkinaza. Mergeam si nu ma puteam concentra. Pana seara, insa, prins in valtoarea cotidianului, am uitat de analize si de creatinkinaza. N-am repetat testele decat peste vreo doi ani, cand…

…M-AM CULCAT INTR-O SEARA OM NORMAL SI M-AM TREZIT DIMINEATA DE parca vazusem particula lui Dumnezeu. Imi tremurau mainile si naduseam, naduseam si-mi tremurau mainile. Din cand in cand mai storceam tricoul. Sigur, n-ar fi nimic deosebit sa transpiri, dar era inceput de ianuarie. Iar eu umblam pe-afara in tricou, taiam troienele cu pieptul dezvelit, caci nu mai suportam mai mult de un strat de haine. Si inca tremuram. Nu dormeam, eram nervos si, cum mancam, cum faceam carare la baie. O saptamana. Doua. Trei. Lucram la o revista, intr-o zi am avut ocazia de a realiza un material tip paparazzi de mare angajament si l-am dat in gard pentru ca nu puteam sa tin camera foto nemiscata. Atunci m-am enervat: ori imi iau camera cu stabilizator de imagine, ori merg la medic. Am ales varianta 2.

AJUNG LA SPITAL. SE UITA MEDICUL DE FAMILIE, MA PALPEAZA, MA ASCULTA – mda, raceala la plamani. Si imi arde, gospodareste, un pumn de antibiotice. Daca nu mi-a picat si memoria, cred ca a fost prima cura de antibiotice din viata mea. Am urmat reteta ca pe sfintele moaste. Rezultat: zero. Tot transpirat, tot bataind din maini, tot agitat si nedormit. Vine doctorul cu alta idee: bilet de trimitere la psihiatru. Ma duc sa ma caute psihiatrul. Asta ori era la sfarsitul programului, ori la sfarsitul carierei, nu-mi dau seama, ca in doua minute, scanandu-ma cu privirea, m-a captusit cu xanax-uri si alte zece medicamente. Am aruncat reteta in primul tomberon, pe propria raspundere.

S-A FACUT O LUNA SI-UN PIC DE NOPTI TOT MAI SCURTE, TRANSPIRATII TOT MAI GRELE. Mainile tremurau, mi-era cald, inima facea pe nebuna. Daca mergeam la sala si ridicam doua discuri de un kil, o auzeam ca bate cam tare in instalatie. Ajung intr-o buna zi la un internist, internistul ma duce la cardiolog, pentru EKG. S-a rezolvat repede: nu e de la inima. Luam impreuna decizia sa repet analizele. Garou-ac-eprubete-plasture. A doua zi am mers sa ridic rezultatele. Era o dimineata insorita de februarie, eu eram surprinzator de linistit pentru un om care de o luna se transformase in zombi, pasarelele ciripeau, domnisoarele asistente din laborator ciripeau si ele. Se asaza una la calculator sa caute rezultatele mele. Si-odata ii cade fata, i se ofilesc bujorii din obrajori. Domnisoara pune mana pe telefon: „Domnu’ doctor, veniti urgent!“. O intreb si eu, politicos, daca pot s-o ajut cu ceva. „Stati linistit!“ Intra val-vartej un doctor – dar nu cel de mai devreme. Asistenta ii arata ecranul. Si-odata ii cade si lui fata. Ridica privirea la mine. Simt niste broboane de sudoare cum se impletesc sub barbie. „Va doare in piept, ati avut vreun necaz?“ „Necaz mai mare decat boala asta neidentificata n-am. Dar ce s-a-ntamplat?“ „Sau v-ati batut cu cineva zilele astea, aveti vanatai? Dar inima va supara?“ „Nu, domnule, nu ma supara inima.“ „Creatinkinaza asta e extraordinar de mare, sa stiti! U-ri-a-sa! Mergeti urgent la un cardiolog. Acum! Aveti medic de familie?“ Am, e aici, la doi pasi. Urgent!!!

Previous1 din 2Next
Poți folosi tastele ← →


Comentarii



Aboneaza-te la newsletter-ul Men's Health!