Care-i următoarea provocare?

0
219

Sala de box Gleason’s Gym se află lângă Podul Brooklyn, dar ar putea fi și pe o altă planetă, sau măcar într-un secol diferit. Este la cel de-al treilea „domiciliu“, chiar dacă modelul de afacere a rămas același. Încă din 1937, aici s-au antrenat cei mai buni specialiști în minunata știință a bătăii soră cu moartea: Jake LaMotta și Muhammad Ali (când era Cassius Clay) s-au antrenat la sediul original din Bronx, Larry Holmes și Michael Spinks la cel de-al doilea, din Manhattan, Mike Tyson și Shane Mosley aici, în Brooklyn.

Fiecare picătură de transpirație vărsată (niciun antiperspirant nu poate rezista o rundă cu umezeala specifică acestui loc în luna iulie, chiar dacă tot ce faci e să-i privești pe alții cum se antrenează) e ca o ofrandă adusă zeilor din box. Dar nu acesta e motivul pentru care Usher Raymond al IV-lea se află aici, transpirând și scuipând cot la cot cu următoarele generații de campioni.
Pentru Usher înseamnă să-și facă temele – nu ca să lupte, să cânte ori să danseze, nici măcar pentru a selecta, juriza și antrena cântăreții la The Voice. Se pregătește pentru cealaltă carieră, actoria. Urmează să-l interpreteze pe Sugar Ray Leonard în Hands of Stone, povestea lui Roberto Duran, rivalul principal al lui Leonard.
Cele două lupte epice din 1980 ale pugilistului au reprezentat punctul de glorie și cel de decădere din cariera lui Duran. Fanii înfocați pot să îți spună, fără să consulte Wikipedia, că Duran a câștigat primul meci, dar a renunțat în mijlocul celui de-al doilea. No más a fost prima expresie în spaniolă pe care au învățat-o mulți.
Filmările pentru Hands of Stone au început în toamna trecută, însă Usher s-a pregătit pentru rol mai bine de un an, luând parte la antrenamente intense alături de instructorul Xavier Biggs. [1] Ai crede că cea mai mare provocare o reprezintă transformarea fizică. Numai încălzirea, care include 10 minute de exerciții complexe cu coarda, i-ar da gata pe majoritatea dintre noi. Și unde mai pui că, la 35 de ani, Usher este cu 11 ani mai în vârstă decât era Leonard în 1980.
Însă cu cât vorbești mai mult cu Usher, cu atât începi să realizezi de ce acest rol i se potrivește atât de bine.

 

„Zilnic mă antrenez ca un sportiv, dacă îți vine să crezi“, îmi spune Usher.
Este ziua de dinaintea antrenamentului său la Gleason. Stăm în restaurantul somptuos al unui hotel din Manhattan, un loc unde urmele de transpirație ar încălca normele sociale. Este obișnuit să se antreneze de două ori pe zi. Când se pregătește pentru un turneu, face un antrenament la sală dimineața, urmat de câteva ore de coregrafie, iar seara repetiții. Acesta este genul de pregătire necesară unui concert care durează două ore și jumătate și include mișcări de dans aparent inepuizabile.
Dăruirea lui Usher nu e o surpriză pentru fanii lui; mușchii lui abdominali sunt aproape la fel de celebri ca hiturile sale. Însă menținerea unui fizic perfect a fost doar punctul de plecare. „Angajamentul meu față de acest personaj nu e doar să mă pregătesc din punct de vedere fizic, ci să intru în pielea lui“, spune el. „Părul, personalitatea, modul în care se comportă – totul. Este un bărbat incredibil.“
În timpul petrecut alături de Leonard (s-au bătut chiar), Usher a învățat că legenda boxului este și un bărbat care nu se sfiește să critice. „S-a uitat la mine și mi-a zis: «Trebuie să-ți cobori umerii și să flexezi picioarele».“
Usher și Leonard au aproximativ aceeași înălțime, 1,77 metri, însă Leonard făcea parte din categoria mijlocie – avea 66 de kilograme când s-a luptat cu Duran a doua oară. Usher estimează că atunci când a acceptat rolul cântărea 81 de kilograme. „Am slăbit până la 78“, spune el, ceea ce l-ar clasa în categoria semigrea – dacă ar fi pus în situația să concureze. Ca să-ți faci o idee despre cum stau lucrurile, din aceeași categorie făcea parte și Leon Spinks (colegul de echipă al lui Leonard) când a câștigat medalia de aur în 1976, la Jocurile Olimpice de vară de la Montréal. [2]
Dorința lui Usher de a se apropia de o greutate de luptă autentică a dus la o epuizare neașteptată. Totul a început când și-a cumpărat o bicicletă și a început să pedaleze, gândindu-se că era o modalitate distractivă să ardă caloriile fără să se umfle. „A doua zi am decis să merg cu bicicleta până la sală“, la 16 kilometri de casa lui din Atlanta. „Am pedalat până acolo. Am boxat. Am pedalat înapoi spre casă.“
Mare greșeală.
„Mental, sunt genul de persoană care poate să ignore durerea. S-o pun într-un colț al minții și să uit de ea“, spune el. „Rezist mereu. Dar nu poți boxa, pedala 32 de kilometri prin arșiță – arșița din Georgia –, apoi să mergi la repetiții în studio. Nu e posibil.“
Corpul lui nu a fost singurul care a cedat, chiar și mintea i-a jucat feste. Marea lecție pe care a învățat-o este de la un alt fost campion. „Sugar Ray Robinson spunea că cea mai puternică armă în box este odihna“, spune Usher. „Acum înțeleg că nu poți să tragi de tine încontinuu. Trebuie să faci și câte un pas înapoi.“

 

Atât Usher, cât și Leonard au cunoscut succesul și faima mondială la vârste la care majoritatea dintre noi încă se mai întreabă ce vor fi când se fac mari. Leonard a început să practice boxul la 14 ani, iar la 16 a fost pe punctul de a se alătura echipei olimpice din 1972. La 20 a câștigat medalia de aur cu lovituri rapide care tăiau respirația și cu o abilitate desprinsă din altă lume atât la aplicarea loviturilor, cât și la evitarea lor. Înainte să intre la profesioniști, a devenit rapid unul dintre cei mai înstăriți și mai mediatizați luptători din istorie. A câștigat un campionat în 1979 (în cele din urmă a obținut titluri la cinci categorii diferite de greutate), pregătindu-se astfel pentru prima dintre luptele cu Duran din anul următor.
Usher a început să cânte și să meargă în turnee la vârsta de 11 ani și a scos primul album solo la 15. Până la 19 ani a avut un album de succes (My Way), un single nr. 1 (Nice & Slow), o nominalizare la Grammy (până acum a câștigat opt premii) și un rol episodic într-un serial (Moesha). La 20 de ani, și-a făcut debutul pe marile ecrane cu un rol în pelicula Școală sub teroare.
Cei doi bărbați au trecut, de asemenea, prin câteva momente critice. La 20 de ani, imediat după obținerea performanței extraordinare de la Jocurile Olimpice, Leonard plănuia să se retragă din box, să facă o facultate și să-și câștige existența din apariții în materialele publicitare. Însă, din cauză că i s-a intentat proces pentru plata pensiei alimentare, nu a obținut niciun contract pentru promovarea materialelor publicitare, iar singura alternativă rămasă a fost să boxeze.
Copilăria lui Usher, spune el râzând, „nu a fost ca a unui copil obișnuit“. La 14 ani s-a mutat în New York ca să lucreze cu producătorul lui, Sean Combs. Petreceau multe ore înregistrând piese, urmate de multe ore în cluburi de noapte. „Nu era o chestie prea bună pentru un tânăr. Dar nu știam asta. Așa că, firește, mi-am pierdut vocea.“ Apoi, în timp ce practica hobby-ul său preferat, skateboardingul, a căzut și și-a spart dinții din față.
„Mi-am pierdut vocea. Mi-am pierdut dinții. Dar casa de discuri tot nu a renunțat la mine“, spune el. „Multe lucruri s-au întâmplat în primul an care ar fi putut să pună capăt carierei mele.“ Primul lui album, lansat în 1994, nu a avut succesul la care se aștepta casa lui de discuri. Însă el n-a încetat niciodată să muncească pentru a-și îmbunătăți muzica și stilul de dans (și mușchii abdominali, dacă tot veni vorba), iar trei ani mai târziu era un adevărat star.
De când se știe, Usher a vrut să fie o vedetă. „Cred că are legătură cu faptul că nu eram suficient de înalt (pentru sport)“, spune el. A încercat să joace baseball. Dar era plictisitor să fie cel de la primire. „Mingea mi-a atins vârful mănușii și m-a lovit în față. Atunci am terminat cu baseballul.“ Fotbal american? „Am alergat o dată cu mingea până la mijlocul terenului. Nu mai repet asta niciodată.“
S-a gândit că ar fi bun la baschet, își mișca bine brațele, iar tatăl lui juca și el. Însă tatăl lui avea 1,95 m. „Eu nu i-am moștenit înălțimea.“
Însă tipul știa să danseze. Corpul lui mic și flexibil era un avantaj în competițiile de breakdance [3] care aveau loc în fiecare noapte în cartierul lui din Chattanooga. „Breakdancingul era, pur și simplu, o chestie mai sportivă decât dansul pe verticală“, spune el. În plus, îți pune totul la încercare: rezistența, forța, echilibrul, exercițiile pentru îmbunătățirea condiției fizice – și competitivitatea. „Îi dădeam gata pe toți. Fiind atât de scund, nimeni nu se aștepta să fiu atât de bun. Printre toți acei tipi înalți care puteau să danseze, apărea deodată un băiat scund care se descurca perfect, iar lumea o lua razna. Eu eram acela.“
Muzica a venit ca un lucru natural; și-a dat seama că se potrivea cu talentele și ambițiile lui. De asemenea, i-a oferit și o viziune dincolo de distracțiile tipice adolescenților. „Nu sunt un prostănac ori un ratat de genul ăsta“, spune el. „Eu doar am avut ceva mai multă ambiție pentru că încercam să mă autodefinesc. Voiam să știu ce aș putea oferi.“
Iar prin muzică „am găsit o modalitate să fac tot ce voiam să fac. Puteam să călătoresc. Puteam să văd oameni, locuri.“

 MH1113_ADV_OPE_01



1
2
3
4
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here