Programul de exerciții pentru abdomen de inspirație vikingă

0
370
Iată ce ai de făcut pentru ca până și Odin să îți invidieze pătrățelele de pe burtă. 
Iată ce ai de făcut pentru ca până și Odin să îți invidieze pătrățelele de pe burtă. 

În curând vom putea viziona pe History al cincilea sezon al însângeratului serial Vikingii. Până atunci vă puteți pregăti nu doar sufletește cu un program de exerciții care arde grăsimile, întărește inima și îți face un trup pe care până și zeii l-ar invidia, pe bună dreptate.

Pentru asemenea efecte n-ai nevoie decât de un prosop și de podeaua casei.

Execută fiecare exercițiu timp de 30s, apoi odihnește-te pentru 15s. Fă 4 astfel de runde.


 Programul A

 

Body Saw
Stai în planșă, cu degetele de la picioare pe prosop. Împinge-te cu antebrațele înspre înapoi cât de mult poți. Lasă-te să aluneci cu prosopul. Revino în planșă. Menține-ți tot corpul încordat pe parcursul exercițiului. În principal, încordează bine mușchii fesieri.

Hollow-Body Hold

Stai pe spate cu picioarele întinse, genunchii apropiați și brațele întinse deasupra capului. Apasă-ți mijlocul de podea și încordează-ți abdomenul, atât cât să-ți poți ridica umerii de la sol doar puțin. Apoi ridică picioarele de la sol și menține-le așa.

Ridicarea brațului din planșă

Stai în poziție de flotare. Întinde și ridică mâna dreaptă, făcând omoplații să se strângă. Revino în poziție de flotare. Fă aceste întinderi 30s cu brațul drept și apoi tot 30s cu cel stâng.

Programul B

Alunecarea pe prosop 
Stai cu piciorul drept pe prosop. Lasă-l să alunece în spate, în timp ce stângul se îndoaie. Ridică-te încordând și îndreptând stângul; lasă dreptul să revină înapoi în față tot prin alunecare pe prosop. Repetă timp de 30s, apoi schimbă pentru a începe cu piciorul stâng pe prosop.

Cu picioarele îndoite pe prosop 
Stai pe spate cu picioarele întinse și ambele călcâie pe prosop. Îndoaie picioarele aducându-ți tălpile spre șolduri. Ridică-ți apoi spatele de la sol, încordând fesierii, coapsele și abdomenul. Revino în poziția de început și repetă.

Săritura din genuflexiune 
Stai cu picioarele puțin depărtate (la nivelul șoldurilor). Lasă-ți șoldurile în jos pînă ce coapsele sunt aproape paralele cu solul. Ridică-te brusc și sari. Revino cu genunchii puțin îndoiți și coboară din nou în genuflexiune. Apoi sari din nou.

 



SOURCEMen's Health
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here