Concursul Dă jos burta! 2016, în plină desfășurare

0
203

Finaliștii competiției Dă jos burta 2016! au fost supuși testelor nutriționistului Șerban Damian și se antrenează de zor la World Class Sudului, sesiuni cărora le fac față cu brio ajutați de produsele de la Forever Living. Am stat de vorbă cu ei să vedem cât sunt de motivați, dacă au început deja să se vadă rezultatele și cum se simt cu noul lor stil de viață sănătos.

„Înainte de a începerea concursului, finaliștii au făcut o serie de teste. În prima etapă, la World Class, s-au făcut măsurătorile antropometrice, pentru a vedea care e punctul de plecare și în ce stadiu se găsesc concurenții. Apoi, au făcut analizele de sânge uzuale, în urma cărora am vrut să vedem dacă există o modificare în starea lor de sănătate la nivelul principalelor organe, dacă există vreo anemie etc., dar nu am constat modificari importante ale parametrilor biochimici. Iar apoi, la cabinet, am facut electrocardiograma, să vedem dacă sunt apți pentru efort fizic. În plus, fiecare dintre ei a primit câte un chestionar care le analiza stilul de viață. Punând cap la cap toate informațiile, am putut să le oferim recomandarile în ceea ce priveste alimentația. Totodată, fiindcă în această perioadă au parte de efort mai intens și de restricții alimentare, pentru a susține corpul, aceștia au primit o serie de produse de la Forever Living – un gel pe bază de Aloe Vera care are proprietăți nutritive și imunostimulatoare, rostul lui fiind să susțină organismul în perioada de scădere în greutate; un concetrat proteic, pe care îl pot folosi după antrenamente pentru refacerea musculaturii post efort; un produs pe bază de fibre alimentare, pentru susținerea tranzitului intestinal și două produse din plante, pentru stimularea metabolismului și un complex de vitamine, în special din gama B-urilor, pentru susținerea organismului.“ Șerban Damian, nutriționist sportiv la Centrul Superfit

„Mă bucur că am fost ales în această competiţie şi pot spune că sunt foarte mulţumit atât din punctul de vedere al antrenamentelor, cât şi al nutriţiei şi al produselor Forever Living. Din păcate, antrenamentele sunt în jurul orei 11 dimineaţă şi eu nu pot ajunge. Însă la antrenamentele la care am participat, am fost foarte mulţumit de antrenori şi de diversitatea exerciţiilor. Eu folosesc un ceas Polar M400, iar la finalul antrenamentului, ceasul îmi arată că am ars undeva la 1.100 de kcal. Deci antrenamente foarte bune, eficiente şi cu un ritm cardiac ridicat. Dimineaţa o încep cu ajutorul gelului Aloe de la Forever Living, iar pudra proteică mă ajută să mă recuperez după fiecare antrenament, de regulă o combin cu lapte de cocos sau de migdale într-un shake foarte gustos.“Răzvan Păsărică

„Antrenamentele, după gustul meu, sunt OK. Antrenorii fac însă diferența. Sunt profesioniști, ne motivează și ne învață diferite aspecte ale exercițiilor fizice. Până acum, programul este excelent.“Florin Bogdan Andrei

Da jos burtă! nu e doar o provocare peste care treci, respiri uşurat şi ai terminat cu greul. Procesul e unul care te schimbă şi îţi arată lucruri despre ţine pe care nu le cunoşteai. Îţi modifică întregul stil de viaţă – de la ce mănânci, la ce ore te culci, cum îţi faci programul, în ce investeşti efort, atitudinea pe care o ai faţă de stres şi cei din jur, cum îţi alegi locaţiile în care ieşi să te distrezi şi multe altele. E ceva ce nu experimentezi de multe ori într-o viaţă, tocmai pentru că e suficient să o faci o dată, să te înveţi minte, să îţi placă şi să nu vrei să te mai întorci la modul în care te raportai la ţine.

Antrenamentele sunt scurte, intense, provocatoare de tricouri ude şi puls ridicat, extrem de bine gândite. E efort mult şi mă văd făcând lucruri pe care, cu puţin timp în urmă, nu credeam că aş putea să le duc la bun sfârşit. Şi asta se datorează antrenorilor Bogdan, Florin şi Horaţiu – băieţi care transmit că le place ceea ce fac şi că vor să facă din tine un om mai bun, mai puternic, mai sănătos. Energia şi dedicarea de care dau dovadă te impulsionează, măcar din respect pentru efortul lor să dai tot ce ai mai bun din tine.

E interesant cum dieta stabilită pentru concursul de faţă este atât de simplă şi de uşor de ţinut şi totuşi cu efecte atât de clare – în tonus, energie, până şi în cum străluceşte pielea şi cum arată unghiile, părul. Astea sunt primele semne ale unui regim mai puţin toxic şi mai atent gândit. Domnul doctor Şerban Damian a arătat un interes clar pentru a adapta aceste regimuri pentru indivizi care sunt gurmanzi şi plinuţi. Şi să poţi să treci peste zi şi să nu «păcătuieşti» deloc, asta e, de fapt, exact ce trebuie să facă un nutriţionist.

Iar în cutia de la Forever Living e aur curat. Gel de Aloe vera, proteine, fibre, Garcinia. Atât. Şi multă, multă apă. Nu credeam că o să pot să nu mănânc nimic două zile şi să trăiesc doar din nutrimente concentrate, dar iată că setul FIT C9 nu face asta să pară un efort. Din contra, am mai multă energie, o stare de bine constantă şi asta se vede. Nu credeam că voi putea vreodată să consum doar 600 de calorii pe zi (din hrană), dar se poate. Şi mai mult de atât, te detoxifici, te purifici, te simplifici. Şi, de multe ori, exact asta e ce avem nevoie. Puţin calm, puţină voie bună, energie şi simplitate.“Iulian Sîrbu

„Până acum pot spune că antrenamentele sunt super! Ne vedem cu antrenorii de trei ori pe săptămână. Antrenamentele sunt destul de intense, noroc că suntem mai mulți și ne impulsionăm unul pe celălalt.“ Alexandru Florin Ungureanu

„Antrenamentele decurg foarte bine. Antrenorii sunt profesioniști și știu exact ce fac. Produsele de la Forever Living nu le-am încercat încă, dar știu că sunt destul de bune.“Daniel Clonda

În prima săptămână, am lucrat cu ei exerciții de bază pentru a le testa calitățile motrice și pentru a vedea în ce stadiu sunt. Apoi, am început să creștem gradual intensitatea. Chiar dacă unii dintre ei avut avut febră musculară și s-au resimțit după antrenamente, sunt motivați și își doresc să lucreze. Bogdan Bărcacilă, antrenor personal la World Class Sudului

„Avem o echipă de trei antrenori şi a un antrenor coordonator. Antrenorul coordonator ni i-a prezentat pe cei trei antrenori cu care vom lucra, spunându-ne că sunt antrenori cu experienţă şi cât de bine sunt pregătiţi şi cât de up to date sunt cu ultimele tendinţe în fitness. Astfel ne-a dat încredere că vom lucra în condiţii de top şi asta este cu atât mai motivant. Apoi ne-a spus foarte clar cum ar trebui să arate programul nostru zilnic pe tot parcursul concursului ca să putem să-l ducem la bun sfârşit cu rezultate bune şi foarte bune – perioadele de antrenament, perioadele de refacere şi recuperare, orele de somn şi regimul alimentar. Deşi provin din sporturi diferite, fiecare dintre cei trei antrenori îşi aduce aportul său în programul nostru de pregătire şi de slăbire. Îmi place că sunt foarte fermi cu privire la ceea ce ne pun să facem şi nu ne menajează deloc. Dar ne şi explică de ce facem acel exerciţiu sau acel tip de antrenament şi ce urmărim să lucrăm. Înţelegând asta, lucrăm mai motivat. Lucrând diferit cu fiecare, dar urmărind acelaşi scop, pe noi ne fac să nu intrăm într-o zona de confort şi să nu ne plictisim. Ba mai mult, să fim mereu motivaţi şi provocaţi în a reuşi să ne adaptăm la exerciţiile şi antrenamentele propuse. Sunt atenţi ca noi să avem o postura corectă şi să executăm perfect exerciţiul, corectându-ne atunci când greşim. Antrenamentele merg foarte bine, chiar dacă uneori simţim că sunt epuizante, fiind foarte intense şi menţinându-ne pulsul foarte sus. Dar la finalul antrenamentului, nimic nu se compară cu sentimentele şi senzaţiile de reuşită, văzând cum apă curge pe tine chiar şi la o oră-două după terminarea lui. Alt lucru bun e că la finalul antrenamentului, toţi zâmbim şi suntem felicitaţi de antrenori dar şi noi între noi batem palmă şi ne încurajăm.

Foarte bine a mers de la început și relaţia cu dr Şerban, făcându-ne să ne simţim prieteni, fără să ezităm în a îi pune oricât de multe întrebări şi de orice natură, el răspunzându-ne cu răbdare la toate. La întâlnirea de la Superfit ne-a prezentat produsele Forever Living asigurându-ne că sunt produse pe baza de plante, care ne vor ajută în procesul de slăbire întreţinând arderile dar şi de curăţare de toxine. Eu momentan folosesc doar produsele pe baza de Aloe Vera pentru detoxifiere şi curăţare. Şi mă simt foarte bine. Urmând că în a două parte a concursului să folosesc produsele care mă vor ajută în procesul de slăbire. Este o strategie «secretă» a mea, sper să fie bună.“–Adrian Bădin

Antrenamentele sunt foarte diversificate, interesante, dar și solicitante, iar produsele de la Forever Living ajută în dieta pe care am primit-o de la nutriționist. Nu m-am cântărit încă și nici nu o fac până la sfârșitul concursului, vreau să am o surpriză atunci. Ce este important e că și eu, și colegii mei ne simțim mai bine și lucrăm la un plan sănătos de viitor.“ Albert Stoica



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here