Cum a fost la Cover Model 2014

0
349

De George Gurescu. Foto: Manole Sava.

Cititorul nostru a descoperit esența exercițiilor fizice: te disciplinează și te fac un om mai bun, dincolo de sala de forță. Citește-i povestea și află cum să-ți transformi corpul.

„Mersul la sală era cel mai frumos «punct» al zilei mele. Acesta era motivul pentru care mă trezeam dimineața“, așa își descrie Matei Negrescu, 27 de ani, starea pe care antrenamentele i-o dădeau pe la 18 ani. Se împlinește un deceniu de când el merge neîntrerupt la sală, iar adolescentul de odinioară, care voia doar să-și întărească trupul, a ajuns între timp la maturitate și a constatat că exercițiile îi îmbunătățesc deopotrivă și fizicul, și psihicul.

Primii pași pe care i-a făcut în sălile de forță din București i-au fost „ghidați“ de Arnold Schwarzenegger și de trucurile învățate dintr-un documentar apărut în 1977. „Vedeam și revedeam Pumping Iron de fiecare dată când mergeam la sală; mă motiva incredibil cât de pasionat era Arnold la antrenamente“, spune Matei. Dincolo de trucurile și de exercițiile din documentar, el a învățat că rețeta succesului ține, în primul rând, de forța ta interioară, iar atunci când ești în sală, trebuie să vizualizezi cum va arăta trupul tău și să-ți spui că, în final, vei avea de câștigat. Astfel vei avea resursele necesare pentru a-ți depăși limitele. El a adoptat, așa cum spunea și -Schwarzenegger, mentalitatea învingătorului.

În primii săi ani de antrenamente, Matei mergea la sală aproape zilnic, unde lucra câte o oră – o oră și jumătate. Dacă la început a crezut că scopul său era să arate ca un practicant de culturism, cu timpul și-a dat seama că abordarea „nu era tocmai estetică“. Treptat, a început să-și structureze antrenamentele și să-și echilibreze dieta, iar fizicul lui se apropia tot mai mult de cel al eroilor din mitologia greacă.

„Odată ce am ajuns să fiu mulțumit de fizicul meu, nu am căutat să-mi dezvolt masa atât de mult, ci am vrut să-mi cresc forța, să devin mai puternic, mai «funcțional»“, adaugă el. În prezent, Matei lucrează la un program care solicită mușchii pectorali. Ca să realizeze asta, intră în sală de cinci-șase ori pe săptămână și se antrenează în jur de două ore, timp în care face exerciții la intensitate crescută, întrerupte de puține pauze. Cu fiecare antrenament în parte, el își testează limitele și se apropie tot mai mult de obiectivul final: să ridice 180 de kilograme.

La cele 85 de kilograme ale sale, Matei ridică acum 150 (aproape dublul propriei greutăți) și este încrezător că-și va atinge scopul în aproximativ șase luni. Condiția este simplă: trebuie să-și urmeze programul cu strictețe. „Există o barieră mentală, iar programul este făcut astfel încât să-ți dea mai întâi încrederea că poți să treci la următorul nivel. Odată ce creierul «realizează» că sarcina nu este dificilă, corpul este gata să «acționeze»“, spune el.

În fitness, la fel ca-n orice sport, forța psihică joacă un rol esențial. Însă mulți dintre bărbații care pășesc într-o sală nu înțeleg că singura modalitate de a obține rezultate optime este să iasă din zona lor de confort și să deprindă mecanismele fiecărui exercițiu, în loc să le învețe pe de rost. „Psihicul «ajunge» acolo primul, iar corpul îl «urmează». Trebuie să vrei mai mult de la tine, întrucât dacă mergi la sală și ridici aceleași greutăți, la același interval, evoluția ta stagnează. Nu aduci nimic nou“, adaugă Matei.

Pe cei care intră pentru prima oară într-o sală de forță, câștigătorul Cover Model îi sfătuiește să-și mărească în permanență volumul antrenamentelor pe care le efectuează. În cazul exercițiilor cu greutate liberă, acesta poate fi crescut atât prin numărul repetărilor, cât și prin adăugarea discurilor. Important este să găsești un echilibru între cele două elemente, altfel „n-ai cum să faci 100.000 de serii a câte două repetări folosind o greutate imensă, nici să iei una prea mică și să stai la nesfârșit în sală. Nu este eficient“, adaugă el.

Dieta lui Matei este definită în funcție de „surplusul caloric“. Cea ce înseamnă că, timp de două zile, din alimentația lui lipsesc aproape în totalitate carbohidrații (care sunt înlocuiți cu grăsimi), iar în a treia zi, el consumă doar carbohidrați. Spune că atunci când „îi refuzi corpului carbohidrații – principala lui sursă de energie –, singura lui opțiune este să apeleze la a doua sursă: grăsimea. Automat vei arde grăsime pentru energie“. Evident, antrenamentele nu trebuie neglijate în zilele respective.

Matei recunoaște că nu urmează întotdeauna un regim strict – uneori serveşte doar două mese pe zi și i s-a întâmplat să meargă la sală fără să fi mâncat ceva înainte. În acest fel el își obligă organismul să secrete hormoni care îi mențin masa musculară în formă maximă, iar „în timpul antrenamentului simt cum sângele îmi «aleargă» prin mușchi“, povestește el.

mens cover76212 



1
2
3
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here