Mergi pe urmele competitorilor

0
231

De Alina Miron. Foto: Guliver/Getty Images, arhiva personală (Sorin Boriceanu), Cristian Vlădoaica (Levente Bagoly), arhiva personală (Adrian Miclea).

Din ce în ce mai mulţi bărbaţi își testează limitele participând la competiţii care de care mai dificile. Fie că e vorba de traversarea continentului pe bicicletă, de ultratriatloane sau de competiţii arctice, găsești peste tot și câte un român printre participanţi. 

Sorin Boriceanu, Norseman Xtreme, Norvegia

Dimineaţa, la ora 5, pe întuneric deplin, 245 de înotători sar, pe rând, de pe feribot. Prin fiordul format de apele gheţarilor sunt 3,8 km de parcurs până la mal. Și aceasta este doar prima parte a competiţiei. La start, se aruncă în apa inuman de rece și românul Sorin Boriceanu, finalist, în 2016, al competiţiei Men’s Health Cover Model.

Așa începe cea mai solicitantă provocare de pe planetă, Norsema Xtreme Triathlon (nxtri.com). Timp de 15 ore, atleţii parcurg trei tipuri de curse extreme, faimoase în lume pentru dificultatea lor. Românul Sorin Boriceanu a obţinut, în acest an, tricoul negru: o distincţie ce se acordă doar celor ce termină cursa printre primii 150 și reușesc să se încadreze în timpurile stricte stabilite de organizatori.

„Triatlonul ăsta este de fapt un Iron Man extrem, adică un triatlon cu cele mai lungi și solicitante distanţe posibil“, spune Sorin. „Să explic. La fiecare triatlon, toate probele – bicicleta, înotul și alergarea – au loc pe distanţe variabile. De exemplu, la un triatlon tip Sprint proba de înot se desfășoară pe 750 m, la Olimpic se înoată pe 1,5 km, după aia vine Half Iron Man care are 1,9 km, în timp ce un Iron Man are 3,8 km. Triatlonul din Norvegia este extrem: apa a a avut 12ºC la mal. S-a înotat într-un fiord din Norvegia, adică în apa topită dintr-un gheţar și chiar dacă am avut costum standard, de neopren, răceala apei se simţea prin toţi porii. Ca să ajung să sar de pe feribot la 5 dimineaţa, m-am trezit la 1 noaptea. A trebuit să merg la feribot, unde se lăsau bicicletele (pe care aveam să le preluăm la proba următoare). La 5 dimineaţa, așadar, pe beznă totală, se sare în apa care are cam 1 km lăţime. Te lasă în mijlocul fiordului și de acolo ajungi la mal doar înotând. Au fost 200 de băieţi și 45 de fete la start.“

După înot, urmează bicicletă, pe alţi 180 km, apoi un maraton de 42 km. „Cei 180 km sunt numai cu urcare, coborâre, urcare, coborâre. Prima urcare are 28 km. S-a mers de printre stânci, prin tuneluri, .evident, totul la extrem, așa cum era și de așteptat“, spune -Sorin. „Ca să nu mai spun că spre finalul cursei se făcuseră deja 4 grade afară, iar la un moment dat pe traseu a și plouat. Oricum, media temperaturii de afară a fost de 8-9 grade, asta în plină vară, la început de lună august“, adaugă el.

„După care a urmat alergarea de 42 km. Un maraton montan, în care s-a alergat mai întâi pe asfalt, în prima parte, iar în partea a doua am alergat în pantă, în sus, pe un munte asemănător cu urcarea noastră pe Jepii Mici, doar că terenul era cam ca grohotișul de pe Piatra Craiului. Tot timpul îţi fugea ceva de sub picioare, la fiecare pas, nu era ca și cum urcai pe o pantă. Nu doar că aveai nevoie de viteză, ca să te încadrezi în cut time-uri, dar trebuia să fii și atent să nu aluneci, să nu îţi rupi ceva. Finișul a fost în vârful unui munte, iar în ultimii 4,5 km, am urcat practic 1.300 m pe verticală.“ Sorin își amintește că a fost incredibil de solicitant: „După 15 ore de concurs, e epuizant de-a dreptul să faci asta. Mai ales că totul a fost la extrem, fiecare probă luată separat. Chiar și pentru un înotător profesionist, să îl pui să înoate 4 km în apă rece e o reală provocare, pentru un biciclist e dificil să pedaleze pe traseul și munţii ăia ori pentru un maratonist e ceva la limită să ajungă la finiș pe un vârf de munte. Ar trebuie să te uiţi la teaser ca să îţi dai seama ce înseamnă acest triatlon. Dacă vezi feţele concurenţilor din curse, îţi dai seama și singur cam ce se întâmplă, cât de solicitant este totul pentru organism și pentru psihic“, explică el.

Sorin nu știa cum va arăta traseul pe care îl va parcurge, știa doar distanţele și câte ceva despre dificultate din teaserul trimis de organizatori. „Eu eram la prima experienţă, nu am mai participat la competiţia asta, așa că nu aveam de unde ști ce mă așteaptă. Așa că mindsetul meu trebuia format de acasă.“ Pentru antrenament, el a fost vreo cinci săptămâni în Israel, unde a înotat în Marea Mediterană, apa având, la sfârșit de martie, început de aprilie, 17-18ºC. A înotat fără costum special, pentru ca organismul său să se adapteze, iar creierul să se obișnuiască cu ideea că poate înota și cu senzaţia aia de frig. „Am intrat doar în prima zi cu costumul, ca să mă acomodez, dar mai apoi m-am antrenat doar în slip. Am înotat în fiecare zi minimum 3 km, iar într-o zi, am ajuns chiar și până la 8 km. Ore în șir petrecute în apă, în mare sărată“, spune el. Pentru bicicletă, tot acolo s-a antrenat. „În orașul în care am stat eu sunt un deal și o vale, cam ca în Sinaia, și eram toată ziua pe trasee, sus, jos și din nou sus. Alergarea, la fel: în sus, pe poteci… Ei, după toate astea, la un moment dat, am început să mă obișnuiesc cu durerea, cu toate stările care vin în urma unor eforturi de genul acesta.“

A știut cu 10 luni înainte că urma să plece, iar de aici a început toată pregătirea. Apoi, fiecare antrenament pe care l-a făcut a fost special pentru cursă. „Și fiecare concurs la care am participat între timp a fost pregătitor pentru triatlonul din Norvegia. Era obiectivul meu pe 2017.“

Sorin crede că setingul mental al învingătorului e cel mai important. „La un concurs ca ăsta, nu te poţi duce nepregătit fizic sau psihic, pentru că, în competiţie, fiecare lucru negativ se amplifică de sute de ori. Creierul îţi amplifică durerea când dai de greu. Din punctul meu de vedere, creierul trebuie să îţi amplifice lucrurile pe care le-ai exersat când te-ai antrenat. Altfel, cedezi psihic, nu ai cum să faci faţă. Pentru că, din punct de vedere psihologic, chiar este inuman ce se întâmplă acolo, la Norseman Xtreme Triathlon.

Și, spre exemplu, se vede pe competitori. Deși unii sunt veniţi din toate ţările, jumătate dintre cei admiși sunt norvegieni, pentru că ei se antrenează chiar pe traseul ăla. Am vorbit cu un norvegian care a terminat pe locul 40. El oricum alerga numai pe munţii de acolo, înota numai în apă rece și zicea că pe porţiunea de biciclete, unde mergeam eu cu 60-70 km/h, el făcuse 90 km/h (pe ploaie torenţială). Mie mi se părea că 60-70 km/h pentru mine e prea mult, plus că mă duceam pur și simplu la vale. El fiind antrenat mai specific decât mine a avut un avantaj competitiv.“

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here