Echilibru la înălţime

0
484

De Tom Ward. Adaptare de Oana Popa. Fotografii de Christoph Jorda.

Un grup restrâns de temerari montaniarzi își forţează limitele corporale și mentale în căutarea unor senzaţii extreme: mersul pe sârmă la mare înălţime. Atârnând suspendaţi, la sute de metri deasupra unor stânci periculoase, protejaţi de o singură coardă de siguranţă, vieţile acestor oameni stau în balanţă, la propriu. Pentru ei, acesta este chiar scopul întregii aventuri.

Din vârful Thaneller, un munte cu profil piramidal din Tirolul austriac, clădirile satului de jos par niște cutii de chibrituri. În jurul lor, pantele abrupte sunt împodobite de ramuri de pin verde-închis, în timp ce vârfurile stâncoase strălucesc într-o lumină roz, în bătaia ultimelor raze ale soarelui.

Fotografului Christoph Jorda, 37 de ani, și tovarășilor săi, Frans Lebsanft și Jakob Wisbauer, le-a luat patru ore să ajungă la această altitudine, ducând în spate echipament de 45 kg. Tabăra lor ocupă un platou îngust, la marginea unui versant stâncos, dincolo de care se deschide o prăpastie de 10 m distanţă până la cel mai apropiat afloriment. Cele două puncte sunt unite de un cablu de 2 cm lăţime, prins de stânci la cele două capete și suficient de întins încât să fie elastic sub greutatea piciorului. Odată instalate corturile, înainte de înserat, timpul devine un element esenţial –  acţiunea trebuie să reușească până la căderea întunericului.

Într-o liniște deplină, cu excepţia rafalelor de vânt, Jorda respiră adânc, pășind pe cablul întins la mare înălţime. Studiază atent spaţiul gol, cu stâncile neiertătoare ce-i străjuiesc calea, sute de metri dedesubt. Apoi pășește în abis…

Păstrarea altitudinii

Mersul pe cablu la mare înălţime – traversând crevase montane, peste vârfuri și stânci, pășind lent pe un singur cablu – amintește de isprăvile temerare ale funambulilor de odinioară. De exemplu, italianca Maria Spelterini, care a mers pe sârmă deasupra Cascadei Niagara, de patru ori, în 1876. Sau Philippe Petit, devenit celebru în urma acrobaţiilor sale pe sârmă – impetuoase, dar și ilegale – între turnurile gemene ale World Trade Center din Manhattan, în 1974. Totuși, la bază, mersul pe cablu la mare înălţime nu înseamnă doar dorinţa de a ieși în evidenţă, de a oferi un spectacol, ci are legătură mai mult cu testarea rezistenţei mentale și fizice. Până la urmă, publicul nu se prea înghesuie pe culmi montane izolate.

Pentru entuziaștii sporturilor extreme, germanii Jorda, Lebsanft și Wisbauer, mersul pe cablu la mare înălţime este urmarea logică a unei relaţii mereu palpitante cu muntele. „Thaneller este la o oră distanţă de mers cu mașina de casa mea“, povestește Jorda pentru MH.

„În fiecare an, ne propunem să realizăm ceva deosebit pe munte. În trecut, am schiat și l-am coborât cu bicicletele. Anul acesta, am hotărât că vom deveni primii oameni care au reușit o traversare pe cablu, la mare înălţime, pe acest munte.“

Încercarea a fost una dificilă, începând cu aspectele logistice. Accesarea vârfului muntos, pe un traseu de drumeţii – cu echipament de alpinism, haine, cabluri, echipament de fotografiat și suficiente alimente și apă pentru trei zile – a fost „o provocare imensă“. Apoi, trebuie montat cablul, prin fixarea în stâncă, cu doi piloni de fiecare parte.

De obicei, pe rutele populare de escaladă, aceste facilităţi ar fi fost deja instalate de cei care au trecut pe acolo anterior. Aici însă, echipa a fost nevoită să foreze în stâncă și să-și instaleze cablurile. Înainte de a ajunge în vârf, bărbaţii nu erau siguri că stâncile erau suficient de stabile pentru a susţine pivoţii. Și niciunul dintre ei nu mai folosise echipamentul de perforat stânci. „Prima gaură de foraj nu a ieșit bine“, se amuză Jorda. „Dar celelalte au fost în regulă.“

În ciuda abordării aparent pripite faţă de manevre potenţial fatale, experienţa alpină însumată de Jorda, Lebsanft și Wisbauer le-a dat încredere în propriile abilităţi. „Am fost responsabili“, spune Jorda. „Eu fac alpinism de 20 de ani, așa că știu cum trebuie să fie totul. Totuși, instalarea iniţială a echipamentului pentru escaladă e exasperantă și ocupă o grămadă de timp – peste jumătate de zi, pentru a respecta normele de siguranţă și a verifica tot.“

Echipamentul include un ham pentru escaladă și o coardă de siguranţă. „Căderile în gol nu sunt o fatalitate, ci o certitudine“, explică Jorda. „Dacă ești rapid, te poţi prinde de plasă, în cădere“, adaugă Wisbauer. „Însă, uneori, rămâi atârnat. Și poţi vedea în jos până la 200 m. E distractiv, ca la bungee jumping.“ La precedenta traversare victorioasă pe cablu la mare înălţime, cea a vârfului Schilthorn (2.970 m) din Elveţia, Jorda susţine că a făcut trei încercări înainte de a reuși traversarea. În Austria, au fost șapte încercări.

Cât despre săritul intenţionat de pe sârmă, în gol, atârnat în coarda de siguranţă, Jorda crede că este esenţial pentru a se concentra asupra sarcinii următoare. E mai bine să te afunzi singur, susţine el, decât să aștepţi șocul unei căzături, e ca atunci când te -arunci în valurile unei mări îngheţate. „Căderea controlată te scapă de teamă“, spune el. „Înainte de a începe să merg pe cablu, cad intenţionat, pentru mă pregăti pentru ce mi se poate întâmpla. Totuși, aceste căderi nu sunt precum cele din escaladă, sunt mult mai incomode, așa că nu dorești să ţi se întâmple des.“

1
2
SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here