Despre condiții extreme cu Sorin Boriceanu

0
392

Norvegia, 5 august, 2017. Dimineața, la ora 5, pe întuneric deplin, 245 de înotători sar, pe rând, de pe feribot. Prin fiordul format de apele ghețarilor sunt 3,8 km de parcurs până la mal. Și aceasta este doar prima parte a competiției. La start, se aruncă în apa inuman de rece și românul Sorin Boriceanu.

De Alina Miron

Așa începe cea mai solicitantă provocare de pe planetă, Norseman Xtreme Triathlon. Timp de 15 ore, triatleții parcurg trei tipuri de curse extreme, faimoase în lume pentru dificultatea lor.

Românul Sorin Boriceanu a obținut, în acest an, tricoul negru: o distincție ce se acordă doar celor ce termină cursa printre primii 150 și reușesc să se încadreze în limitele stricte de timp stabilite de organizatori. Despre ce a însemnat această cursă, antrenamente și mindsetting, am discutat chiar cu Sorin, la o săptămână după ce s-a întors de la provocatoarea competiție din Norvegia.

Norseman Xtreme Triathlon, un Iron Man extreme

„Triatlonul ăsta este de fapt un Iron Man extrem, adică un triatlon cu cele mai lungi și solicitante distanțe posibile. Să explic. La fiecare triatlon, toate probele – bicicleta, înotul și alergarea – au loc pe distanțe variabile. De exemplu, la un triatlon tip Sprint proba de înot se desfășoară pe 750 m, la Olimpic se înoată pe 1,5 km, după aia vine Half Iron Man care are 1,9 km, în timp ce un Iron Man are 3,8 km.

Triatlonul din Norvegia este extrem: apa a a avut 12 grade la mal. S-a înotat într-un fiord din Norvegia, adică în apa topită dintr-un ghețar și chiar dacă am avut costum standard, de neopren, răceala apei se simțea prin toți porii. Ca să ajung să sar de pe feribot la 5 dimineața, m-am trezit la 1 noaptea. A trebuit să merg la feribot, unde se lăsau bicicletele (pe care aveam să le preluăm la proba următoare). La 5 dimineața, așadar, pe beznă totală, se sare în apa care are cam 1 km lățime. Te lasă în mijlocul fiordului și de acolo ajungi la mal doar înotând. Au fost 200 băieți și 45 fete la start.ˮ

După înot, bicicletă pe alți 180 km, apoi un maraton de 42 km

Sorin povestește: „Cei 180 km sunt numai cu urcare – coborâre – urcare – coborâre. Prima urcare are, spre exemplu, 28 km. S-a mers printre stânci, prin tuneluri, evident, totul la extrem, așa cum era și de așteptat. Ca să nu mai spun că spre finalul cursei se făcuseră deja 4 grade afară, iar la un moment dat pe traseu a și plouat. Oricum, media temperaturii de afară a fost de 8-9 grade, asta în plină vară, la început de lună august.

După care a urmat alergarea de 42 km. Un maraton montan, în care s-a alergat mai întâi pe asfalt, în prima parte, iar în partea a doua am alergat în pantă, în sus, pe un munte asemănător cu urcarea noastră pe Jepii Mici, doar că terenul era cam ca grohotișul de pe Piatra Craiului. Tot timpul îți fugea ceva de sub picioare, la fiecare pas, nu era ca și cum urcai pe o pantă. Nu doar că aveai nevoie de viteză, ca să te încadrezi în cut time-uri, dar trebuia să fii și atent să nu aluneci, să nu îți rupi ceva.

Finișul a fost în vârful unui munte, iar ultimii 4,5 km am urcat practic 1300 metri pe vertical. A fost ceva incredibil de solicitant: după 15 ore de concurs, este epuizant de-a dreptul să faci asta. Mai ales că totul a fost la extrem, fiecare probă luată separat. Chiar și pentru un înotător profesionist, să îl pui să înoate 4 km într-o apă rece este o reală provocare, pentru un biciclist este dificil să pedaleze pe traseul și munții ăia, sau pentru un mratonist este ceva la limită să îl pui să aibă finish pe un vârf de munte. Ar trebuie să te uiți la teaser ca să îți dai seama ce înseamnă acest triatlon. Dacă vezi fețele concurenților din curse îți dai seama și singur cam ce se întâmplă, cât de solictant pentru organism și pentru psihic este totul.ˮ

Antrenamentul înainte de competiție

Sorin nu știa cum va arăta traseul pe care îl va parcurge, știa doar distanțele și câte ceva despre dificultate din teaserul trimis de organizatori. „Eu eram la prima vedere, nu am mai participat la competiția asta așa că nu știam ce mă așteaptă. Astfel, mindsetul meu trebuia format de acasă. Pentru antrenament, am fost vreo cinci săptămâni în Israel, unde am înotat numai în Mediterană, apa având, la sfârșit de martie, început de aprilie, 17-18 grade. Am înotat fără costum special, pentru ca organismul să se obișnuiască, iar creierul să știe că pot înota și cu senzația aia de frig. Am intrat doar în prima zi cu costumul, ca să mă acomodez, dar mai apoi m-am antrenat doar în slip. Am înotat în fiecare zi minim 3 kilometri, iar într-o zi am ajuns chiar și pînă la 8 km. Ore în șir petrecute în apă, în mare sărată.

Pentru bicicletă, tot acolo m-am antrenat: în orașul în care am stat eu este un deal și o vale, cam ca în Sinaia, și eram toată ziua pe trasee, sus, jos și din nou sus. Alergarea la fel: în sus, pe poteci… Ei, după toate astea, la un moment dat am început să mă obișnuiesc cu durerea, cu toate stările care decurg din astfel de eforturi.

Eu am știut cu 10 luni înainte că urma să plec, iar de aici a început toată pregătirea, adică partea mentală. Apoi fiecare antrenament pe care l-am făcut a fost special pentru cursa asta. Și fiecare concurs la care am participat între timp a fost pregătitor pentru triatlonul din Norvegia. El era obiectivul meu pe 2017.

Despre settingul mental al învingătorului

La un concurs ca ăsta nu te poți duce nepregătit fizic sau psihic, pentru că în competiție fiecare lucru negativ se amplifică de sute de ori. Creierul îți amplifică durerea când dai de greu. Din punctul meu de vedere, creierul trebuie să îți amplifice lucrurile pe care le-ai exersat când te-ai antrenat. Altfel, cedezi psihic, nu ai cum să faci față. Pentru că din punct de vedere psihologic chiar este inuman ce se întâmplă acolo, la Norseman Xtreme Triathlon.

Și, spre exemplu, se vede pe competitori. Deși unii sunt veniți din toate țările, jumătate dintre cei admiși sunt norvegieni, pentru că ei se antrenează chiar pe traseul ăla. Am vorbit cu un norvegian care a terminat pe locul 40. El oricum alerga numai pe munții de acolo, înota numai în apă rece și zicea că pe porțiunea de biciclete, unde mergeam eu cu 60-70 km la oră, el făcuse 90 km oră (pe o ploaie torențială). Mie mi se părea că 60-70 km la oră pentru mine e oricum prea mult, plus că mă duceam pur și simplu la vale. El fiiind antrenat mai specific decât mine a avut un avantaj competitiv.ˮ

Cât contează alimentația înainte de un triatlon?

„Eu aproape că nici nu pot să dezvălui ce am mâncat înainte de concurs: numai prostii care îmi fac mie bine, nimic referitor la diete moderne recomandate de nutriționiști. Dar a fost hrană care mi-a făcut mie bine și m-a ajutat să fiu puternic, să acumulez rezerve care să mă susțină în timpul cursei. La un concurs, practic ceea ce ai mâncat, ai băut și ai făcut în ultimele săptămâni, asta ești în timpul concursului. Nu ce ai mâncat cu o zi înainte. Totul este corelat, e ca o încărcare, e ca și cum ți-ai încărca rezervorul la mașină sau bateria. Nu poți să pui o baterie la încărcat cu cinci minute înainte de a o folosi la maxim. Așa că am consumat alimente care să îmi dea mie benzina necesară înainte de concurs, alimente normale, tradiționale, inclusiv slănină, brânză, legume sau mâncare gătită.ˮ

Fotografii via Isklar Norseman Xtreme Triathlon



SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here