Sursa puterii

Nu-mi puteţi invinovaţi scaunul pentru faptul ca se simte puţin cam nelamurit. A vazut foarte multe de-a lungul anilor şi a şi suportat multe. Asta daca luam in calcul numai greutatea corpului meu.

Sa vedem...

Inmulţim greutatea mea cu 250 (numarul aproximativ de zile lucratoare dintr-un an) şi cu numarul de ani de cind m-am angajat la compania asta... Incredibil, sint aproape 500 de tone! E foarte mult pentru un scaun, mai ales ca al meu nu este cel mai rezistent şi mai confortabil model de pe piaţa. Şi cu toate astea, a supravieţuit unor scaune mult mai scumpe şi mai impozante. Atunci cind m-am aşezat in el pentru prima oara, nu eram altceva decit o bubiţa pe dosul companiei. Acum, dupa mulţi ani, pot sa spun cu mindrie ca am ajuns o alunita pe nasul acesteia.

Asta da promovare, domnilor!

Şi voi puteţi face la fel, daca invaţaţi citeva lucruri şi va asumaţi şi nişte riscuri, din cind in cind. Cind m-am aşezat prima oara in scaunul asta, aveam in jur de 30 de ani. Fusesem angajat sa ţin locul cuiva care tocmai işi daduse demisia. Toata treaba urma sa dureze maximum o saptamina. M-am achitat cu brio de sarcinile primite şi mi-am dat seama ca toata lumea se prefacea, la fel ca şi mine, ca munceşte cu drag şi spor. Iar la sfirşitul acelei saptamini, nimeni nu mi-a cerut sa plec.

Aşa ca am continuat sa apar pe acolo zilnic, sa-mi beau cafeaua dimineaţa alaturi de ceilalţi şi, desigur, sa ţin cald acest scaun. Dupa o vreme, am inceput sa primesc o serie de sarcini. in acelaşi timp, eram rugat sa particip la diverse intilniri, cu subiecte mai mult sau mai puţin neclare. Curind, am dat navala in biroul vicepresedintelui şi i-am cerut un post. Cum nimeni nu credea ca eu nu sint angajat, a fost imediat de acord.

De atunci, am lucrat doar aici, am asistat la fuziuni, reduceri de personal, reorganizari şi multe alte nimicuri din astea. Am rezistat mai ales datorita puterii mele de a ma adapta, aceeaşi care mi-a adus şi slujba asta.