Jigodiile ies mereu in fata

Nu e deloc greu sa faci asta. Plus ca m-am saturat de orasele mari si cu fite, asa ca prefer sa fiu trimis intr-un orasel de provincie, unde oamenii sint mult mai ospitalieri, mincarea are la fel de multa carne, iar parcarea nu te costa o jumatate de salariu pe zi. Lumea traieste in alt ritm, iar perspectiva pe care o ai asupra lucrurilor e complet diferita (asta, daca ai de gind s-o analizezi). Asa am reusit sa vad o serie de lucruri, despre care am sa va povestesc in continuare.

Istoria respectiva incepe intr-o zi de toamna tirzie, care se intimpla sa fie ultima zi a calatoriei mele din acel an. Am ajuns intr-un orasel de cimpie, nu departe de Bucuresti, si, dintr-un motiv sau altul, am decis sa nu fac mare caz de venirea mea. Singurul care a primit un e-mail in acest sens a fost persoana mea de incredere din filiala respectiva, care era unul din subordonatii subordonatilor mei.

Nici macar responsabilul local nu a fost anuntat ca la firma va veni un individ care va inspecta situatia de acolo timp de doua-trei ore, fara sa aiba un motiv anume. Poate ca de aceea am si vazut ceva deosebit. Am sosit devreme la locul faptei, pentru ca n-aveam somn si nici nu voiam sa ajung tirziu acasa. Era 7:30 dimineata; o dimineata extrem de friguroasa. Simteam vintul rece al iernii coborind de pe muntii ce se zareau in departare, in timp ce nasul meu adulmeca deja, cu nesat, mirosul cafelei calde care, speram eu, urma sa ma intimpine la intrarea in firma.

Parcarea era plina. "Ceva e in neregula", mi-am spus eu. Om fi noi o specie care vine cu noaptea in cap la serviciu, dar nici chiar asa. Barbatii care se duc la serviciu inainte de ora opt sint destul de rari si sint, de obicei, persoane care sufera de nebunie, insomnie sau care au un comportament de tip A (vezi numarul trecut al revistei) si "se ard" pina la virsta de 40 de ani. Cunosc bine indivizii de felul asta. Unii din ei sint destul de acceptabili. Dar oare sa fie chiar atitia incit sa umple o intreaga parcare?