Numarul 30

Ingrijeşte-te singur

39 de trucuri de la cele mai frumoase fete in uniforma

Acum caţiva ani Asociaţia Americana a Asistentelor Medicale a făcut publică o afirmaţie ce a părut cel puţin îndrăzneaţă: "Pe viitor, doctorul de familie s-ar putea să fie o asistentă." Adevărul e că asta se întîmplă deja în prezent. Indiferent dacă te afli într-un cabinet particular ca să-ţi tratezi o simplă răceală sau faci un drum pe targă pînă la spital pentru a-ţi pune genunchiul la loc, asistentele medicale sînt cele care te examinează, te monitorizează şi încearcă, pe cît posibil, să-ţi aline suferinţa. Nu au pregătirea de specialitate specifică doctorilor, dar cunosc mai bine decît oricine micile trucuri care te fac să te simţi mai confortabil. Ne-ar plăcea ca data viitoare cînd suferi să-ţi trimitem la uşă o asistentă medicală, dar nu putem face asta. Aşa că am întrebat mai multe asistente despre cum te-ar trata ele dacă ai fi bolnav. Iată cele mai bune sfaturi, trucuri şi reguli din domeniu...

Ia-ţi temperatura în mod corect

Un manual pentru asistente medicale descrie
măsurarea temperaturii ca un proces în 25 de
paşi. Din fericire, tu poţi obţine cifra exactă
pe baza următoarelor patru indicaţii.
Foloseşte un termometru potrivit. În zilele
noastre, spitalele folosesc termometre digitale,
deoarece măsoară temperatura mai rapid
şi reduc durata consultaţiei. Totuşi, asistentele
sînt de părere că termometrele clasice,
cu mercur, sînt mult mai precise. Ele recomandă
folosirea unui astfel de termometru de
sticlă, atunci cînd există îndoieli.

Ţine-l mai mult. Poate te-ai obişnuit cu luarea
temperaturii în cîteva secunde. Ei bine,
termometrul cu mercur are nevoie de mai
multe minute pentru a înregistra temperatura.
De obicei, se spune că trebuie să-l ţii în
gură cam 5 minute, dar cercetări recente sugerează
că perioada ideală este de 8 minute.

Aşteapta un pic, dacă ai băut ceva înainte.

Ai încercat să-ţi alini suferinţa cu o
băutură rece sau caldă? Acest lucru poate să
influenţeze temperatura din gură. Înainte de
a folosi termometrul, nu bea nimic timp de
zece minute, pentru a da răgaz gurii şi interiorului
corpului să-şi revină la temperatura
anterioară.

Taci din gură. Nu ştiu dacă ai observat, dar
imediat ce îţi pui termometrul
în gură, soţia, prietena,
colegul de cameră
sau eul tău încearcă să întreţină
o conversaţie cu tine. Nu e cazul să-i
răspunzi. Dacă respiri pe gură în timp ce îţi iei
temperatura, termometrul poate înregistra o
valoare diferită faţă de cea reală.

Nu exista comentarii in aceasta pagina.

Tu ce crezi?

Numai membrii autentificati pot adauga un comentariu.