Numarul 26
Invata de la cei buni
Mihai Leu (pilot) si Flavius Cimpeanu (co-pilot) participa impreuna la Campionatul National de Raliu. Cunostintele lor din domeniu sint incontestabile si ne-am gindit sa le exploatam in favoarea noastra, a soferilor amatori, zilnic in trafic, si nu o data cu atitudini de profesionisti ai volanului.
- Pagina 2/3
Daca tractiunea este pe spate, atunci se va accelera, tot progresiv, din momentul in care virajul incepe sa se deschida si ii poti vedea finalul. Bruscarea acceleratiei poate duce oricind la derapaje surprinzatoare si de cele mai multe ori neplacute.
Daca tractiunea este integrala, se poate utiliza oricare din cele doua de mai sus, recomandata fiind accelerarea pe parcursul virajului chiar daca masina (pe suprafete alunecoase) are tendinta sa "plece" putin. Este mult mai bine sa gestionezi masina pe viraj din acceleratie decit din frina.
Coboririle virajate sint cele mai solicitante, atit pentru masina, cit si pentru sofer. Principala problema care apare este incalzirea puternica a frinelor, care poate duce chiar la pierderea completa a lor. Din aceasta cauza e bine sa se utilizeze concomitent frina de picior si frina de motor.
Spre exemplu, la apropierea de un ac de par, calcam usor frina si schimbam vitezele catre treapta 1, folosind-o chiar si pe aceasta daca sintem pe zapada, astfel incit la intrarea in viraj frina de picior sa fie eliberata complet.
Depaseste bine! Cele mai bune depasiri sint cele la aspiratie. Cum se face acest lucru? Dupa ce te-ai asigurat ca nu vine nimeni din fata, accelerezi si te apropii de cel pe care urmeaza sa il depasesti. Cam de la 10 m de el vei incepe sa simti aspiratia (golul de aer in care masina ta intimpina cea mai putina rezistenta aerodinamica) - atunci accelerezi si efectuezi depasirea.
Ai sa fii surprins ca nu a mai trebuit sa treci intr-o viteza inferioara, sa turezi motorul inutil si ca depasirea s-a realizat ultrarapid, fara nici un efort. in cazul in care o astfel de depasire nu este posibila, va trebui sa facem o combinatie intre modul descris mai sus si o reducere intr-o treapta inferioara pentru a capata un pic mai multa putere.
E recomandat ca, pe cit posibil, sa schimbam intr-o treapta superioara dupa terminarea depasirii sau cit mai aproape de incheierea ei.
Protejeaza-ti masina! in oras utilizarea frinei de motor este folositoare mai mult iarna, in rest frina de picior e cea recomandata. Frina de motor solicita mult transmisia masi-nii. De aceea in traficul urban, unde reducerile de viteza sint numeroase, nu e recomandata decit cind este absolut necesara. in plus, pastreaza masina cit mai mult timp in sarcina, folosind ambreiajul cit mai putin.
Una dintre cele mai daunatoare actiuni asupra ambreiajului si a transmisiei e "liniuta" la semafor - atit de des intilnita la "pilotii" urbani din Rominia.
- Pagina 2/3
Acorda o nota
Numai membrii autentificati pot acorda note.
.jpg)



Nu exista comentarii in aceasta pagina.
Tu ce crezi?
Numai membrii autentificati pot adauga un comentariu.