De ce masinile ii misca pe barbati

Noi nu credem aşa ceva. Bărbaţii iubesc maşinile. De aceea, am rugat un vechi cronicar al relaţiei dintre om şi autoturism şi totodată cel mai exigent critic al industriei auto, să ne explice de ce pasiunea noastră pentru maşini nu se va stinge niciodată.

Acum opt ani, am descoperit că soţia mea de atunci mă înşela pe faţă. Chestia asta ne-a afectat în mod negativ relaţia. Ca orice fiară rănită, m-am retras, atunci, în bîrlogul propriu, cunoscut şi sub numele de garaj, pentru a fi alături de cea care mi-a fost mereu credincioasă, o fată minunată cu şolduri mari şi ochi mărgelaţi - maşina mea sport britanică, marca MGA, de culoare roşie. (Gata, am făcut-o. Mi-am personificat maşina. Ştiu că e patetic din partea mea, dar există un motiv ştiinţific pentru asta. O să vă povestesc mai tîrziu.)

S-a născut în Abington, Oxfordshire, în ianuarie 1960. Pînă cînd am cunoscut-o, trecuse deja prin mai multe mîini. Cineva îi strivise aripa dreaptă şi, asemenea unei persoane care suferă o operaţie estetică, nu şi-a mai recăpătat niciodată trăsăturile originale. Cînd am cumpărat-o, era un morman de fier vechi care tremura din toate încheieturile, un hîrb pocnitor, ros de şobolani, din care se scurgeau dîre de ulei. Avea acea frumuseţe destrămată pe care o întîlneşti la un înger decăzut.

Am pus-o pe picioare şi am salvat-o. Începînd cu farurile şi stopurile şi terminînd cu cilindrul principal şi frîna cu tambur. Am retapiţat-o cu piele roşie şi i-am transplantat un motor de MGB. Am dotat-o cu pistoane noi, i-am lustruit ţeava de eşapament, spoilere de curse, ambreiaj performant, tot tacîmul... Cînd am terminat, arăta exact cum îmi dorisem. Era Galateea mea...

Apoi, ca urmare a dezastrului care devenise căsnicia mea, s-a petrecut un lucru ciudat. Condus, parcă, de instinctul de supravieţuire, m-am dus în garaj, am dat husa la o parte şi am început să-mi dezmembrez maşina perfectă, pînă la ultimul şurub şi ultimul fir, fără a avea vreun motiv anume. Mi-a luat patru luni de muncă susţinută s-o demontez şi s-o reasamblez. Au fost nenumărate ore pline de înjurături, meştereli şi tocit genunchii. Îmi amintesc că, pe final, m-am chinuit îngrozitor cu nişte şuruburi Whitworth de la parbriz, al căror design idiot m-a făcut să mă întreb, nu pentru prima dată, cum au reuşit britanicii să cîştige războiul. După ce-am terminat, am făcut un pas înapoi, ca să-mi admir automobilul. Mi-am dat seama că toată tristeţea mea dispăruse în garajul acela. Maşina mă readusese la viaţă.

Bărbaţii şi maşinile. Noi înţelegem foarte bine cum stă treaba. Dacă îţi atîrnă ceva în pantaloni, ştii că bărbaţii adoră maşinile, chiar dacă nu poţi explica de ce. Ele ne fac să ne simţim bine. Sînt atrăgătoare şi ne fac (poate) şi pe noi să părem atrăgători. Sînt distractive, zgomotoase, puternice şi periculoase, într-un moment în care societatea încearcă să ne răpească aceste atribute masculine în modalităţi cît mai subtile cu putinţă. Tineri şi bătrîni, heterosexuali şi homosexuali, vedete cu părul plin de gel sau singuratici cu bărbi stufoase... toţi iubim maşinile. Sînt totemurile preferate ale tribului nostru. Întrebarea e... de ce.

MAŞINILE NE FAC SĂ DEVENIM BĂRBAŢI

Bărbaţilor le place să conducă. Sîntem majoritari la capitolul ăsta. Dacă te opreşti într-o benzinărie, pe timp de vacanţă, vei constata că aproape toate automobilele care trec pe acolo sînt conduse de taţi. Regula e valabilă şi în cazul cuplurilor care ies în oraş. Un studiu recent al Universităţii Minnesota a descoperit de ce bărbaţii savurează orele petrecute la volan: îşi afirmă masculinitatea prin folosirea tehnologiei şi au senzaţia că-şi \\\\\\\"controlează\\\\\\\" destinul. E de discutat dacă automobilul poate face ceva pentru destinul nostru, dar, în orice caz, ne influenţează destinaţiile. În acelaşi timp, maşina e un spaţiu eminamente masculin. BMV a retras o serie de sisteme de navigaţie pentru că unii şoferi nu doreau să primească îndrumări din partea unei voci feminine (destul de sîcîitoare). În prezent, sistemele GPS se pot configura în aşa fel încît să-ţi poţi alege o voce feminină sau masculină, ba chiar şi un accent anume. Primirea carnetului de şofer este un moment de cotitură în viaţa unui bărbat, un adevărat \\\\\\\"botez mecanic\\\\\\\", care-i redefineşte identitatea. Un studiu realizat în 2003, în Marea Britanie, a constatat că, deşi ambele sexe obţin beneficii psihosociale din folosirea automobilului (sentimente de autonomie, protecţie şi prestigiu), numai la bărbaţi se constată o creştere semnificativă a respectului de sine. De asemenea, studiul a relevat că tipul maşinii e foarte important pentru confortul psihologic al bărbaţilor. (Iată explicaţia pasiunii pentru maşinile sport.) Cu toate astea, indiferent de relaţia dintre bărbaţi şi maşini, de simbioza lor, de vibraţia simpatetică produsă între ei, trebuie să recunoaştem că domeniul nu mai ne este rezervat exclusiv. Asta se întîmpla în zorii epocii automobilelor, dintr-un motiv foarte întemeiat. Primele automobile erau extrem de masive, iar majoritatea străzilor erau desfundate. Ca să schimbi un cauciuc, trebuia să fii în stare să mînuieşti un ciocan de 2,5 kg. Noţiunea de \\\\\\\"femeie la volan\\\\\\\" era atît de scandaloasă, încît, acum o sută de ani, faptul că o studentă de 22 de ani de la Colegiul Vassar, pe nume Alice Huyler Ramsey, a condus un Maxwell de 30 de cai-putere de-a lungul şi de-a latul Americii, a ţinut capul de afiş al presei. Iniţial, convenţia era că maşinile puternice pe benzină sînt pentru bărbaţi, în timp ce acelea mici şi electrice, ce ajunseseră la o cotă de piaţă de 38% în 1920, erau rezervate sexului frumos. Dar viitorul aparţine maşinilor electrice, aşa că s-ar putea să asistăm la o emasculare a mobilităţii pe patru roţi. Ne vor lipsi unele lucruri. Focul. Tunetul. Accesoriile cromate. Toate chestiile masculine. Credeţi că peste, 50 de ani, vor exista pasionaţi de maşini hibride de colecţie? Nici eu nu cred.

MAŞINILE NE ÎNŢELEG

Să fie clar. Maşina e o adevărată armă de două tone, pe măsura nevoilor noastre primare. Statisticile relevă faptul că, în timp ce femeile suferă mai multe accidente, bărbaţii sînt mai predispuşi să-şi găsească moartea în trafic, mai ales datorită vitezei şi nervozităţii excesive. Conform unor studii, aproximativ trei sferturi din accidentele fatale sînt produse de bărbaţi, iar şoferii de sex masculin sînt de patru ori mai predispuşi să fie identificaţi drept participanţi la trafic agresivi.

Indiferent dacă stăm la semafor sau ne aflăm pe un circuit de curse, automobilul se dovedeşte a fi o unealtă pentru satisfacerea vechilor noastre impulsuri de gladiator. \\\\\\\"Sigur că evoluţia noastră nu a depins de condusul maşinii\\\\\\\", spune David C. Geary, psiholog la Universitatea Missouri. \\\\\\\"Dar faptul că băieţii şi bărbaţii îşi trăiesc viaţa într-o manieră mai agresivă şi mai riscantă ţine de natura speciei umane, în special de competiţia dintre masculi.\\\\\\\"

Competitivitatea noastră în domeniul auto e influenţată de geografie. Acolo unde sînt cîmpuri nesfîrşite, s-au amenajat circuite pentru curse de viteză. În zonele muntoase şi împădurite, se desfăşoară competiţii de off-road. Iar asfaltul metropolelor este martorul a numeroase curse de stradă, de cele mai

Sigur că e ceva infantil. Ai ceva de comentat în legătură cu asta? Ne vedem la răsăritul soarelui, pe faleză...

Există o mare diferenţă între femei şi bărbaţi. Sigur, şi femeile conduc maşini, unele dintre ele la viteze incredibile, dar nu-şi exprimă agresivitatea prin asta. Tocmai asta e problema care nu poate fi rezolvată de nici o legislaţie rutieră din lume: viteza înseamnă satisfacţie extremă şi plăcere fără limite. Maşinile sînt primul şi cel mai popular sport extrem al societăţii industrializate. Pînă aici, nimic de zis. Ştiam deja că maşina e un spaţiu de manifestare a testosteronului. Bărbaţii se îndrăgostesc de lucrurile care întruchipează puterea, curajul şi viteza. Dar de unde şi pînă unde intimitatea care se dezvoltă între ei şi automobile? Pentru că bărbaţii nu doar deţin maşini, ci au adevărate relaţii cu ele.

Pentru a explica asta, ne vom folosi de rezultatele unui secol de cercetări în domeniul masculinităţii. Cea mai recentă dintre acestea, publicată în iulie 2009, notează faptul că bărbaţii au dificultăţi în identificarea şi verbalizarea emoţiilor. Se numeşte \\\\\\\"alexithymie\\\\\\\". Cu alte cuvinte, din perspectivă psihologică, avem limba legată şi sîntem incapabili să ne exprimăm din punct de vedere emoţional.

Frumuseţea maşinilor, în special a automobilelor, este că nu necesită prezenţa inteligenţei emoţionale. Automobilul e ceva raţional şi finit. E un sistem ordonat de oţel, combustibil şi electricitate, care permite bărbatului să-şi inactiveze atît de inconfortabila emisferă cerebrală dreaptă. Indiferent dacă vorbim de un tînăr de 20 de ani care \\\\\\\"gîdilă\\\\\\\" un motor turbo aflat sub capota unui Mitsubishi sau de un pensionar care-şi lustruieşte bătrînul său Buick Riviera Boattail, un bărbat savurează mai degrabă procesul decît rezultatele acestuia. N-are nevoie decît de o cheie şi de cîteva şuruburi pentru a-și găsi treabă de făcut. Atunci cînd nevasta îl \\\\\\\"alungă\\\\\\\" din casă, un bărbat îşi găseşte liniştea în cîteva ore de meşterit la maşină.
De asemenea, automobilele ştiu să-i asculte pe bărbaţi. Un studiu fascinant, realizat de Jameson Wetmore, profesor la School of Human Evolution and Social Change din cadrul Universităţii Arizona, susţine că impulsul de a atribui maşinilor caracteristici umane, de a le denumi şi a sta de vorbă cu ele decurge din nevoia noastră de a integra tehnologia în viaţă şi de a înţelege misterele acesteia. (Gîndiţi-vă la felul în care bombănim în clipa în care încercăm să scoatem un filtru de ulei înfundat.) \\\\\\\"Cînd oamenii dau nume maşinilor, stimulează interacţiunea cu un sistem de transport relativ complicat\\\\\\\", e de părere Wetmore. \\\\\\\"Prin antropomorfism, indicatoarele stricate, echipamentele lipsă şi timpul pierdut din cauza unor probleme tehnice sînt transformate în capricii ale soartei, care pot fi soluţionate prin interacţiune directă.\\\\\\\"

Iată o altă teorie. Maşinile sînt perfectibile. Lumea e un loc aglomerat, plin de entropie şi dezordine. În multe privinţe, semenii noştri sînt creaturi ratate, ce ajung, inevitabil, să ne dezamăgească. De aceea, bărbaţii caută lucruri ce le pot readuce ordinea în viaţă - colecţii de timbre, machete de avioane şi nave... E de ajuns ca un automobil să fie ceruit ca lumea şi să aibă capace cromate şi combustibil din plin, pentru ca el să devină subiect de iubire platonică, imaculată, aproape virginală. Dacă fericirea este produsul mai multor succese minore, \\\\\\\"bibilirea\\\\\\\" automobilului este cea mai mare plăcere posibilă.
În altă ordine de idei, bărbaţii sînt teritoriali prin definiţie. Industria de piese şi accesorii auto învîrte anual zeci de miliarde de dolari. Se vinde orice, de la jante speciale şi schimbătoare de viteză personalizate, la huse de tapiţerie şi covoraşe pentru portbagaj - milioane de piese destinate modificării maşinii. Asta-i garantează unui bărbat (căci pasionaţii de maşini sînt în cvasitotalitate bărbaţi) că poate crea o maşină unică, care să-l reprezinte întru totul. Nu e doar o pasiune, e o definire a individualităţii.
Să ne gîndim la cea mai barocă formă de tuning: automobilul low-rider. Mergeţi la o convenţie a pasionaţilor de maşini şi veţi întîlni cîteva exemplare de neuitat. Un Chevrolet Impalas din \\\\\\\'62 cu bloc motor violet metalizat şi filtre de aer sport, decorate cu ornamente ce amintesc de puştile de vînătoare Beretta. Camionete Ford cu tapiţerie de velur, care seamănă cu nişte camere din Versailles.

Automobile Mitsubishi Eclipse cu picturi murale religioase, care n-ar fi tocmai nelalocul lor pe tavanul unei catedrale. Toate sînt modalităţi de a invoca respectul celorlalţi şi de a declara în public mîndria de a deţine un asemenea automobil.

MAŞINILE ATRAG FEMEILE

Şi, după aceea, ele fac sex cu noi. Din clipa în care Karl Benz a aprins benzina în Motorwagen-ul său, se discută despre adevărata natură a automobilelor, despre masculinitatea şi sexualitatea lor. Inspiraţi de Freud, simţim că există o relaţie între lungul şi falicul Jaguar XKE din 1961 şi virilitatea noastră, dar nu putem fi siguri de asta. Crescuţi cu teoria lui Darwin, ne închipuim că accesoriile cromate ale automobilului nostru sînt echivalentul iridiscenţei cozii de păun. Iar un Ferrari este echivalentul modern al suspensorului din timpul Renaşterii.

În 2008, compania britanică de asigurări auto Hiscox a publicat rezultatele unui studiu care pare să confirme că dorinţele noastre sînt foarte apropiate de realitate. Un grup de 20 de bărbaţi şi 20 de femei, cu vîrste cuprinse între 22-61 de ani, a fost expus unor înregistrări cu motoare ambalate de Lamborghini, Maserati, Ferrari (şi de Volkswagen Polo, pentru comparaţie). Ei bine... femeile au fost excitate sexual de \\\\\\\"mugetul\\\\\\\" maşinilor sport de lux. \\\\\\\"Putem concluziona că zgomotul produs de motoarele maşinilor sport induce o reacţie fiziologică primitivă\\\\\\\", spune David Moxon, autorul studiului.
Studiul Hiscox a stîrnit o sumedenie de discuţii pe internet, fiecare comentator de sex masculin considerînd rezultatele drept un fapt transcendental, asemenea gravitaţiei. Bineînţeles că femeile sînt atrase de maşinile puternice. E efectul American Graffiti. Iată dovada clinică a faptului că orice cal-putere în plus e direct proporţional cu numărul de admiratoare pe care le zărești în oglinda retrovizoare.
Dacă ar fi atît de simplu... Sigur, există destui tineri care au parte de sex doar pentru că unele domnişoare au chef să meargă cu un SUV. Chiar eu aveam cîteva colege de liceu care ar fi făcut orice pentru a urca într-o maşină de curse. Fetelor le plac băieţii răi şi, prin extensie, maşinile lor \\\\\\\"rele\\\\\\\". Dar ne amăgim dacă credem că ele sînt atrase de grămada de fier propriu-zisă. Maşinile sînt afrodiziace numai dacă transmit ideea de bani, statut şi succes. \\\\\\\"Bărbaţii sînt evaluaţi în funcţie de avere şi putere, de capacitatea lor de a-şi întreţine urmaşii\\\\\\\", explică Satochi Kanazawa, profesor la Şcoala de Economie şi Ştiinţe Politice din Londra şi co-autor al lucrării De ce persoanele frumoase au mai multe fiice? \\\\\\\"Valoarea femeilor se măsoară în tinereţe şi atractivitate. Această dinamică nu s-a modificat prea mult în ultimele milenii.\\\\\\\"

\\\\\\\"Cît priveşte maşina\\\\\\\", continuă el, \\\\\\\"ea este doar un simbol pentru femei, o indicaţie sigură asupra bunăstării noastre materiale, statutul nostru în trib...\\\\\\\"

Chiar avem nevoie de experţi pentru a cunoaşte toate chestiile astea? Probabil că nu. Dacă nu ai o maşină cît de cît decentă, devii neeligibil pentru întîlniri şi sex. Aşa a fost dintotdeauna. Mobilitatea e sinonimă cu nobilitatea, încă din vremea în care caii reprezentau active foarte valoroase pentru cavaleri.
Desigur, natura influenţei exercitate de trăsurile noastre moderne se poate schimba peste noapte. Pe vremuri, şoferul unei Corvette reprezenta tot ce e mai \\\\\\\"cool\\\\\\\" în America. În ultima vreme, a devenit un personaj comic, cu lanţ de aur şi chelie, bronzat şi chinuit de durerile de cap produse de Viagra. Maşinile cumpărate preponderent de bărbaţi sînt acum Dodge Viper, Lamborghini, Aston Martin şi Ferrari. Ei bine, e ceva suspect la şoferii acestui tip de maşini...

O tînără pe care am întîlnit-o într-o parcare mi-a dat o explicaţie cît se poate de rezonabilă. \\\\\\\"Toţi proprietarii de Ferrari au penisuri mici şi încearcă să compenseze asta printr-o maşină sport ultimul răcnet!\\\\\\\", a urlat ea, cu un rînjet larg pe faţă. (S-ar putea să fi fost beată.) \\\\\\\"Şi toţi poartă tricouri imprimate cu tatuajele alea de rahat ale lui Ed Hardy...\\\\\\\"

Poate că încearcă să compenseze o lipsă, dar... o fac al naibii de bine.

MAŞINILE NE OFERĂ O CALE DE SCĂPARE

Una dintre figurile de stil ale psihologiei moderne spune că bărbatul are nevoie să stea singur şi să-şi lingă rănile, că nu sîntem diferiţi de omologii noştri din epoca de piatră. E foarte adevărat. Conexiunile din creierul unui bărbat sînt rezultatul a zeci de mii de ani în care a activat ca vînător şi culegător. Indiferent cum s-au dezvoltat impulsurile sale, acestea există şi sînt adînc înrădăcinate în conştientul său.
Deplasarea solitară cu automobilul este una dintre puţinele activităţi care-i permită bărbatului să aibă parte de singurătate, fără ca aceasta să fie considerată patologică. Încearcă să le spui prietenilor sau familiei că vei petrece singur cîteva zile pe plajă sau că vei pleca cu o barcă în largul mării. Reacţia lor va fi aceea de neîncredere sau de îngrijorare. Unul dintre aspectele amuzante ale crizei prin care a trecut Mark Sanford, guvernatorul Carolinei de Sud, a fost alibiul său, acela că a plecat de unul singur să facă ascensiuni în munţii Apalaşi. (În realitate, mersese în Argentina, pentru a-și vizita amanta.) Simpla mențiune a faptului că a urcat singur pe munte a fost de ajuns pentru ca lumea să se îndoiască de adevărul declaraţiei sale. Dar dacă spunea că a plecat în călătorie cu maşina?

De la Jack Kerouac la Stephen King, condusul maşinii pe distanţe lungi e o temă preferată în literatura americană, simbolizînd un fel de hipnoză masivă, pe fundalul căreia se desfăşoară peisajul. O săptămînă de singurătate pe şosea ar fi cel mai grozav cadou pe care aş putea să-l primesc. Deja mi-am făcut planul. În prima zi, voi readuce pe tapet conflictele cu fostele mele iubite şi soţii. În a doua, voi intra în legătură cu spiritul tatălui meu, mort de mai bine de trei decenii. Ajuns în ziua a treia, voi produce deja gînduri noi. Voi începe să mă gîndesc la schimbarea lumii...

O zi proastă pe şosea este... ei bine, nu există aşa ceva.

În luna iunie a anului trecut, mi-am făcut pelerinajul anual în Franţa, la cursa de 24 de ore de la Le Mans. La miezul nopţii, mă aflam în pădure, lîngă şicana Hunaudières, unul dintre punctele cele mai puţin luminate ale circuitului. Maşinile huruiau în noapte, într-un amestec tumultos de scrîşnete, faruri şi scîntei. Ţevile de eşapament scoteau flăcări galbene-aurii, iluminînd mulţimea de spectatori, în majoritate bărbaţi, care stăteau pe dealuri în şezlonguri şi priveau extaziaţi spectacolul, ca nişte piromani care tocmai incendiaseră o clădire.

Am văzut aşa ceva şi cu alte ocazii, la curse de \\\\\\\"drag\\\\\\\" desfăşurate noaptea, cînd gazele eşapate luminează aerul. E cel mai tare spectacol din lume, pe care n-ai cum să-l priveşti decît cu gura căscată. Uneori, nici nu e nevoie de flăcări. Am cunoscut mulţi pasionaţi de maşini, care nu fac decît să ridice capota maşinii şi să se uite ore în şir la motorul pornit. Uneori, se aşază la volan şi apasă puţin pedala de acceleraţie. Alteori, nu. Pînă la urmă, experienţa automobilistică a bărbaţilor a fost modelată de motorul cu ardere internă cu piston. Tocmai asta e problema. Forţa şi gloria, focul şi tunetul unui automobil se bazează pe consumul de benzină. Un singur litru produce o cantitate incredibilă de energie - aproximativ 30 000 BTU. O forţă brută ce nu poate fi dezvoltată de o baterie de nano-litiu fier-fosfat. O maşină pe benzină poate parcurge între 400 şi 800 de kilometri cu un singur plin, iar rezervorul se poate umple în cîteva minute, la orice benzinărie din lumea asta. Nouă ni se pare ceva normal, dar e extrem de convenabil. Oare ai putea să parcurgi un drum de 1.000 de kilometri sau mai lung cu o maşină electrică, a cărei baterie se încarcă în cîteva ore?

Cînd ne gîndim cum va arăta lumea peste 50 de ani, merită să ne întrebăm dacă entuziasmul nostru pentru automobile va părea atunci ciudat şi nelalocul lui. S-ar putea să fim priviţi ca nişte răufăcători. Maşinile dependente de petrol au produs deja destule probleme de ordin economic şi au afectat mediul înconjurător. E o tehnologie sortită pieirii. Şi e uşor de crezut că pasiunea noastră pentru automobile va muri odată cu ea. Maşinile electrice - şi cele hibride - vor alunga în uitare gazele de eşapa­ment, precum şi zguduirea maşinii produsă de ambalarea motorului. Acestea vor fi înlocuite de un zumzet aproape imperceptibil, asemănător celui produs de roboţii de bucătărie.
Sau poate că nu.

Dacă stau mai bine să mă gîndesc, cînd vine vorba des­pre maşini, bărbaţii sînt cei care decid. Noi le conducem, dar tot noi le proiectăm şi le fabricăm. Dacă mergi la o expoziţie de maşini, vei vedea că industria auto nu prea crede în povestea cu şansele egale la angajare pentru femei şi bărbaţi. Poate te aștepți să spun că am avea de cîştigat dacă am implica mai multe femei în asta. N-o voi face. Cîtă vreme bărbaţii produc maşini, povestea noastră de dragoste cu automobilul va continua să fie scrisă. A supra­vieţuit recesiunii şi managementului defectuos al corporaţiilor. Va supravieţui şi dorinţei noastre de a avea un transport ecologic.

Ştim deja că maşinile electrice vor fi extrem de rapide. Rapid înseamnă periculos, iar periculos este un lucru care ne defineşte şi ne satisface în egală măsură. De fapt, maşinile electrice ale viitorului vor fi mult mai rapide şi mai puternice decît predecesoarele lor pe benzină. Vor fi ceva mai silen­ţioase, dar cred că asta se poate rezolva. Şi să nu uităm că producători precum Tesla şi Fisker fabrică deja maşini sport electrice. Ei au înţeles că automobilul, chiar şi în variantă ecologică, înseamnă mai mult decît mobilitate. El reprezintă peştera, bîta, focul... tribul omului modern.

De Dan Neil
Editat de Cristian Pavel
Foto de Christopher Griffith