Exclusiv Online

Parinti, ascultati de copii!

Un articol cu o amprenta personala sensibila. Mai mult de atat e de prisos sa zic. Va las sa descoperiti pe cont propriu ce inseamna pasiunea pentru sport.


Ma numesc Mandrila Dan, am 20 de ani si ideea acestui articol mi-a venit, dupa ce, in sala de fitness in care eu lucrez ca instructor si unde vin persoane de toate varstele, mi-a atras atentia o categorie aparte de clienti: tinerii cu varste cuprinse intre 14 si 17 ani! Multi vin, se apuca, par seriosi(unii), au impresia ca lumea e a lor si se considera deja "sportivi"! Nimic rau in asta, dar oare cat va dura aceasta ambitie a lor de a merge pe drumul spre un fizic sanatos, puternic si frumos? Va raspund tot eu:nu prea mult! De ce?

Intre doua explicatii despre executia corecta a flexiilor pentru bicepsi sau a genoflexiunilor cu haltera, multi mi se plang de problemele lor: "Ce sa fac sa pot sa ma antrenez in continuare? Mamei ii este frica ca voi ajunge sa ma dezvolt in mod dizgratios, si nu ma lasa sa folosesc suplimente nutritive, spune ca nu sunt bune pentru sanatate! Desi am incercat eu sa-i explic ca sunt extrase din lapte, ou, zer, soia, si ca sunt naturale, avizate de Ministerul Sanatatii, m-a amenintat ca nu ma mai lasa sa merg la sala!"…Acestea sunt vorbele pe le aud frecvent de la cei tineri!

Fiind culturist de performanta, imi amintesc reactiile parintilor si prietenilor mei, cand au aflat ca m-am apucat serios de antrenamente cu greutati, desi eram un "slabanog" de 18 ani si vreo 62 de kilograme!

Parintii, desi imi mai aruncau cate o vorba ca nu e sanatos ce fac si ca o sa raman mic de statura, ma lasau in pace, fiind obisnuiti cu firea mea sportiva, caci practicasem luptele libere de la varsta de 11 ani!

Prietenii insa, vazand ca fie iarna, fie vara, eu mergeam mereu sa trag de fiare, imi spuneau ca sunt un fraier, ca in loc sa stau cu ei afara la "o tigare", practic un sport care nu ma ajuta cu nimic!

Eu insa, imi vedeam de treaba, mergeam zi de zi la sala dupa ce ajungeam acasa, de la scoala! La 19 ani, cantarind in jur de 70 de kilograme, am urcat pentru prima data pe o scena de culturism, nereusind un rezultat deosebit, ceea ce m-a ambitionat si m-a determinat sa ma pregatesc si mai tare si sa renunt complet la alte "activitati extrasportive"!

Inchei aici povestea mea si revin la subiectul acestui articol: relatia parinte-copil, respectiv copilul care vrea sa faca sport la o sala de forta.

Dragi parinti, stresati si ocupati cu lupta pentru a asigura copiilor dumneavoastra toate cele necesare, in ziua de azi aveti acces la informatii privind acest sport (site-uri, reviste), care pe langa o dezvoltare fizica armonioasa, aduce si alte avantaje tinerilor, in perioada in care au atata nevoie: increderea de sine, adolescenta!

Pe langa aspectul fizic si sanatate, tinerii vor invata si despre nutritie, notiuni de anatomie, fiziologie umana, se vor preocupa sa studieze si sa invete cat mai mult, isi vor dezvolta vointa, disciplina, autocontrolul si vor sta departe de "bolile" din ziua de azi: obezitatea, sedentarismul, violenta, consumul de alcool, tutun si mai grav,droguri!

Imi vin in minte niste vorbe recente ale celebrului Arnold Schwarzenegger, ales pentru a doua oara consecutiv, Guvernator al Californiei (statul cu a 5-a putere economica a lumii):"A fi un bun conducator de stat inseamna o munca de 16 ore pe zi, 7 zile pe saptamana!". Aceasta gandire tot din culturism i-a venit, el insusi fiind detinator a 7 titluri de Mister Olimpia (cea mai tare distinctie din culturism) in tineretea lui, practicand un sport care dureaza 24 de ore pe zi, continand nu numai antrenamentul constant, ci si alimentatia sanatoasa si echilibrata, pe langa odihna si disciplina!

Pentru parintii care inca mai au indoieli cu privire la efectele secundare ale practicarii culturismului/fitness-ului, i-as sfatui sa caute pe internet informatii despre Serge Nurbret sa vada in ce forma incredibila se poate mentine la varsta de 70 de ani, pur si simplu pare cu 30 de ani mai tanar! Mai sunt exemple si la noi: Cristian Mihailescu, Eugen Kantor, Florin Uceanu, Petru Ciorba, toti acestia fiind "veterani" ai trasului de fiare, care stiu ce e sanatos pentru corpul lor, fac asta de decenii intregi cu rezultate incredibile! Nu va va fi greu sa-i cautati pe fiecare in parte,"marele Google" va va oferi informatii despre fiecare! Fiecare dintre ei au pornit la varste fragede practicarea sportului, si au ajuns la varste la care, in mod normal, ar trebui sa fie cocosati de ani!

Ei bine, o sa fiti surprinsi ce forta incredibila au acestia la antrenamente, pastrandu-si o mare parte din vigoarea tineretii!

In fine, nu am vrut sa va plictisesc cu toate acestea, dar vin cu o intrebare: care dintre dumneavoastra si-ar dori ca toate aceste lucruri bune sa NU i se intample copilului dvs.?Daca va iubiti copilul, in loc sa-l tineti departe de sport, incurajati-l sa mearga la sala, veti sti exact la ce ora se antreneaza si unde il gasiti, el nu isi va mai pierde timpul prin baruri si nu va mai arunca banii pe tigari, ci isi va doza energia spre efectuarea antrenamentelor!

In loc de final

E greu pentru un parinte sa isi schimbe ideile preconcepute (sau prostconcepute) despre ceva, in acest caz, fitness-ul, un sport pe care romanii inca nu l-au asimilat! Din dragoste pentru copilul dumneavoastra, dati-i o sansa, si lui si dvs..sa deveniti prieteni, poate chiar parteneri de antrenament!

Cu respect, Mandrila Dan, sportiv de performanta.

Nu exista comentarii in aceasta pagina.

Tu ce crezi?

Numai membrii autentificati pot adauga un comentariu.